Orban îi răspunde lui Cîțu: Eu mă ghidez după Constituţie

Cîțu și Orban

Cîțu și Orban

„Eu sunt în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, eu mă ghidez după Constituţie, după regulamente, de asemenea după deciziile CCR şi după principiile fundamentale ale statului de drept”, spune Ludovic Orban, joi dimineață.

El spune că pentru şedinţa pentru citirea moţiunii de cenzură nu este necesar cvorumul.

Orban mai afirmă că nu a avut nicio discuţie cu social-democraţii.

Despre susţinătorii lui Florin Cîţu la preşedinţia PNL, care cer amânarea dezbaterii moţiunii de cenzură, Orban spune că „sunt un grup de colegi care sunt mai înfierbântaţi şi care nu înţeleg că ghidul activităţii noastre trebuie să fie interesul public, acţiunea noastră întemeiată pe prevederile constituţionale, legale, regulamentare şi pe Statutul PNL”.

Anterior, Florin Cîțu a declarat că „este cel puţin bizar că preşedintele Partidului Naţional Liberal pare că cel mai mare susţinător al acestei moţiuni în această perioadă”, după ce Ludovic Orban a convocat Parlamentul pentru citirea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.

Exit mobile version