• Orban a explicat, că votul unei filiale pentru o moțiune sau alta nu înseamnă că se poziționează în favoarea vreunui candidat.
  • Orban le transmite că la congres nu vor putea controla niciun vot.
  • Filialele PNL din Dolj şi Gorj – au convocat Colegiul director județean şi au supus la vot moțiunea.

La prezentarea moțiunii la Cluj, Orban a precizat, sâmbătă, că votul unei filiale în favoarea unei moțiuni sau a alteia nu înseamnă că este în sprijinul oricărui candidat, ci că este de acord cu candidatura autorului moțiunii.

„Delegații vor exercita în mod liber şi secret votul. Nu se poate da mandat imperativ niciunui delegat care participă la congres, chiar dacă se încearcă în Colegiul Director Județean să se dea mandat imperativ. Așa ceva nu există și este interzis de statut. Instituția votului secret este o instituție fundamentală a democrației şi oricine încearcă să violeze secretul votului încalcă democrația”, a spus Orban.

Apoi, președintele PNL a continuat: „știm foarte bine că sunt filiale unde, înainte de a fi introduși în delegație, candidații sunt chestionați dacă votează cu Cîţu sau nu. Iar dacă spun că nu votează cu Cîţu, șansa lor de a intra în delegații este foarte mică. Chiar şi dacă spun că votează cu Cîţu sunt întrebați dacă acceptă să își fotografieze votul. Acum am inventat și o altă șmecherie (…), nu doar fotografie pe buletinul de vot, ci fotografie cu buletinul de vot şi buletinul tău ca să se vadă că tu ești cel care ai votat şi că nu este o fotografie pe WhatsApp. Vreau să le dau un mesaj colegilor mei care gândesc şi propagă astfel de lucruri: renunțați înainte de a fi prea târziu!”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Orban le transmite că la congres nu vor putea controla niciun vot: „dacă vă imaginați că 5.000 de delegați ai PNL vor veni şi vor accepta să fie în postura de slugi care să voteze la comandă și la ordin înseamnă că nu cunoașteți Partidul National Liberal”.

În plus, Orban a spus că, după decizia comisiei de organizare a congresului PNL, potrivit căreia nu se pot supune la vot moțiunile candidaților la conducere, vineri 2 filiale „foarte performante” – Doljul şi Gorjul – au convocat Colegiul director județean şi au supus la vot moțiunea, fără să îi dea dreptul statutar de a o prezenta.