Orban: „Premierul îl dă partidul care câștigă alegerile”. Răspunsul lui Ciolacu: „Va fi la PSD”

Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Timișoara, dacă va fi prim-ministru și după alegerile parlamentare din decembrie.

„Premierul este desemnat de partidul care câștigă alegerile”, a spus Orban, convins de victoria PNL.

În replică, președintele PSD a spus, pe Facebook, faptul că această replică a lui Orban trebuie să rămână scrisă, el fiind convins că alegerile vor fi câștigate de PSD.

„Să rămână scris! Orban, 24 octombrie 2020: <Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile”. Așa este! Iar premierul va fi de la PSD! În schimb, PNL va rămâne cu traseiștii, impostorii și penalii, Ludovic!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Președintele PSD îi reamintește premierului că trebuie să prezinte public bugetul României.

„Dacă nu aduce #austeritatea, de ce îl țineți ascuns?!”, a mai scris Ciolacu.

Alegerile parlamentare sunt programate să se desfășoare în data de 6 decembrie.

Exit mobile version