• Părinții vor primi 75% din salariu pentru perioada cât stau acasă cu copiii
  • Purtarea măștii este obligatorie și în spațiile deschise
  • Măsura vine după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori
  • Prefectul Capitalei: Comitetul pentru Situații de Urgență se reunește luni
  • Astfel, de marți ar trebui să intre în vigoare noile restricții.

Se închid școlile, teatrele, cinematografele, restaurantele și cafenelele din spațiile închise ale Capitalei, anunță premierul Ludovic Orban. Părinții vor primi 75% din salariu pentru perioada cât stau acasă cu copiii.

Ludovic Orban a anunțat principalele măsuri după depășirea ratei de infectare de 3 la mia de locuitori:

  • Obligativitatea portului măștii în toate spațiile deschise, alături de spațiile închise
  • Suspendarea cursurilor școlare și organizarea orelor în sistem online în toate școlile
  • Suspendarea activităților în teatre, cinematografe, restaurante și cafenele în spații închise

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va trebui să le implementeze aceste măsuri și să gândească un plan de implementare, a adăugat premierul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În ce privește neliniștea părinților, premierul a spus că există o ordonanță de urgență în curs de adoptare, care va fi adoptată săptămâna viitoare marți sau miercuri și care prevede asigurarea a 75 % din salariu pentru un părinte care stă acasă cu copilul.

Premierul a adăugat că, în opinia sa, odată ce DSP a transmis rata de 3,02, „nu se mai poate întoarce situația”: „Nu văd un motiv pentru care se poate întoarce”.

În ce privește tabletele pentru elevi, Orban a spus că, din câte știe, acestea au fost distribuite în București sau sunt „în curs de împărțire”.

Răspunzând la o altă întrebare despre eventuala carantinare a Capitalei, premierul a declarat că discuția este prematură.

Suntem în analiză pentru posibile alte măsuri. Vom solicita utilizarea altor metode de a reduce riscul dacă va fi cazul”.

Prefectul Capitalei: Comitetul pentru Situații de Urgență se reunește luni

Comitetul pentru Situații de Urgență se reunește luni, spune prefectul Capitalei. Bucureștenii se pot aștepta la decizii legate de următoarele 14 zile.

Prefectul Capitalei a spus, la Digi24, că a avut loc o videoconferință cu autoritățile, la care Raed Arafat a informat despre faptul că de luni Spitalul Colentina devine spital Covid și vor fi 300 – 400 de locuri pentru tratarea bolnavilor de Covid.

„Știți că era un spital modular la Elias care funcționa așa, cu un pic de sincope, pentru că nu aveau cadre medicale. S-a dat dispoziția ca atât spitalul Floreasca cât și spitalul Elias să asigure cadrele medicale. Medicii și asistenții școlari de la școlile care au trecut în scenariul roșu vor fi detașați la spitalele care tratează pacienți Covid”, a spus prefectul.

Conform acestuia, Raed Arafat a anunțat că sunt aproximativ 20 de localități care au depășit pragul de 3, precum Zalău, Miercurea Ciuc, Bacău, Deva, Alexandria sau Piatra Neamț.

Cojanu: „A fost o exprimare nefericită”

Întrebat dacă luni se va reuni Comitetul pentru Situații de Urgență și dacă vor exista decizii în legătură cu măsurile pentru următoarele 14 zile, în condițiile în care recent a afirmat că măsurile vor fi luate când rata de infectare va fi 3,4 la mia de locuitori, prefectul a spus: „A fost o exprimare nefericită care era relativ la populația reală. Am înțeles că se păstrează calculul la populația raportată de Direcția de Evidența Populației, dar noi la rata de 3 vom lua măsurile”.

Astfel, de marți ar trebui să intre în vigoare noile restricții.

Prefectul nu a putut preciza dacă la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență vor fi invitați reprezentanții industriei HoReCa: „Ei au făcut o solicitare chiar scrisă pentru a fi invitați în această dezbatare, joi a fost o întrunire a Comitetului de Urgență, s-a supus la discuție această cerere a HoReCa, nu știu dacă s-a admis. Vom vedea și dacă s-a admis, îi vom primi. Trebuie să ne referim strict la lege. Între ce spune legea și ce ar vrea unii dintre noi … Dacă s-a aprobat o să mă uit pe hotărâre, dar nu am semnal în acest sens”.

Întrebat, de asemenea, dacă luni vor mai fi luate decizii în cazul în care rata de infectare scade sub 3, Cojanu a spus „Noi am pus această problema. Comitetul va fi convocat oricum. Dacă va scădea rata de incidență sub 3, noi tot trebuie să îl convocăm. Informăm Comitetul că rata a fost 3,02 și ne gândim dacă trebuie să luăm măsuri pe care în aceeași ședință să le anulăm”.