• Guvernul Ciucă a adoptat joi o ordonanță de urgență care reglementează investițiile străine în România venite din state care nu sunt membre UE.
  • Ordonanța prevede un proces de verificare pentru investițiile în sectoare sensibile și sunt de peste 2 milioane de euro, iar SRI și SIE au un cuvânt de spus în procedură.
  • Orice investitor străin din afara UE care vrea să investească peste 2 milioane de euro în domenii precum energie, transporturi, telecomunicații, bancar, agricol sau mass-media e obligat să depună o cerere de autorizare.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE) vor avea un cuvânt de spus pentru aprobarea investiţiilor străine directe din afara Uniunii Europene, arată o Ordonanţă de Urgenţă aprobată de guvern în şedinţa din 14 aprilie.

Prin acest act normativ se înfiinţează Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), din care SRI şi SIE vor face parte ca invitaţi permanenţi şi, la cererea CEISD, vor da avize pentru investiţiile străine din afara UE, scrie ZF.

„În cadrul CEISD, reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe au calitatea de invitaţi permanenţi. La solicitarea CEISD, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe transmit avize, în conformitate cu atribuţiile specifice”, se arată în document.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Investiţiile care vor fi analizate de acest organism sunt cele care depăşesc valoarea de 2 mil. de euro, însă, prin excepţie, arată actul normativ, pot fi supuse verificărilor şi unele investiţii care nu ating acest prag, dar „prin natura sau efectele sale potenţiale pot avea impact asupra securităţii sau ordinii publice.” Printre domeniile vizate de OUG se numără energia, infrastructura, sistemele de aprovizionare cu resurse vitale, securitatea sistemelor informatice şi de comunicaţii etc.

Potrivit documentului citat, actul normativ vine ca urmare a punerii în aplicare a Regulamentului european 452/2019 „în scopul protejării intereselor esenţiale de securitate şi ordine publică.

Membrii CEISD vor fi reprezentanţi ai prim-ministrului, Consiliului Concurenţei, Secretariatului General al Guvernului şi ai ministerelor: Economiei, Turismului, Transporturilor, Digitalizării, Finanţelor, Apărării, Afacerilor interne, Externe, Sănătăţii.

În actul normativ există şi o prevedere aparte pentru investiţii în mass-media. Astfel, investitorul străin care vrea să realizeze o investiţie în acest domeniu trebuie să transparentizeze informaţiile cu privire la investiţia străină şi aceasta va fi supusă unei consultări publice.

„În cazul în care CEISD nu constată niciun motiv pentru iniţierea procedurilor de examinare a investiţiei străine, se consideră că efectuarea investiţiei străine nu pune în pericol securitatea sau ordinea publică a României”, se mai arată în document.