• Organizatorul marșului „Bucharest Pride” a fost amendat cu 7.000 de lei pentru depășirea numărului maxim de participanți.
  • Festivalul „Pride” se desfășoară în România din anul 2004, iar din 2005 include și o paradă.

Organizatorul marșului „Bucharest Pride” a fost amendat cu 7.000 de lei pentru depășirea numărului maxim de participanți. Deși la eveniment aveau voie să participe cel mult 500 de persoane, se estimează că în coloană au fost aproximativ 2.000 de oameni.

Organizatorul a fost amendat de jandarmi imediat după încheierea marșului.

„Ca urmare a încălcării cadrului legal în vigoare, prin nerespectarea numărului maxim de 500 de participanți, organizatorului marșului Bucharest Pride i-a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 7000 de lei”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei București.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Marșul „Bucharest Pride” s-a desfășurat sâmbătă. Întâlnirea a avut loc între orele 17.00 și 18.00 pe trotuarele de pe Calea Victoriei, între străzile Sevastopol și Gheorghe Manu.

Între orele 18.00 și 19.00 coloana de participanți s-a deplasat pe traseul Calea Victoriei (segmentul dintre străzile Sevastopol și Gheorghe Manu) – Bulevardul Regina Elisabeta – Piața Universității – punct final zona statui.

Între orele 19.00 și 20.30 au fost susținute alocuțiuni și s-au împărțit materiale informative în Piața Universității.

Festivalul „Pride” se desfășoară în România din anul 2004, iar din 2005 include și o paradă. Ca o contramanifestație, din 2005 a apărut și „Marșul Normalității”.