- Organizatorul Transylvania Open face apel pentru ca cei vaccinaţi să poată participa la turneul din Cluj.
- Odată cu restricţiile, turneul ar urma să se desfăşoare fără spectatori.
- Patrick Ciorcilă, spune că a reuşit să pregătească cel mai puternic turneu WTA organizat vreodată în România, cu jucătoare de top mondial, pe care publicul din România nu a avut niciodată şansa să le vadă live.
Directorul turneului de tenis Transylvania Open a făcut un apel către autorităţile centrale pentru a permite accesul persoanelor vaccinate în tribune, pentru că este cel mai puternic turneu WTA organizat vreodată în România, cu investiţii enorme, iar lovitura financiară şi morală ar fi enorme.
Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open, spune că a reuşit să pregătească cel mai puternic turneu WTA organizat vreodată în România, cu jucătoare de top mondial, pe care publicul din România nu a avut niciodată şansa să le vadă live, decât la competiţii în afara ţării. Odată cu restricţiile, turneul ar urma să se desfăşoare fără spectatori.
„Este un eveniment de interes internaţional, în care am investit enorm şi la care am lucrat cu sufletul. Rugăm autorităţile să fie cerebrale privind măsurile pe care le impun pentru organizarea competiţiilor sportive. Considerăm că interzicerea accesului populaţiei vaccinate la astfel de evenimente sportive ar fi o lovitură gravă dată organizatorilor de evenimente sportive care sunt deja în derulare şi reprezintă o campanie anti-vaccinare. Practic, înţelegem că persoanele vaccinate nu au niciun beneficiu, iar astfel de măsuri nu încurajează sub nicio formă promovarea vaccinării în rândul populaţiei”, spune Patrik Ciorcilă.
Organizatorul turneului Transylvania Open spune că au fost luate absolut toate măsurile de siguranţă necesare şi suplimentare, iar capacitatea sălii a fost redusă de la 10.000 de locuri, la 1.500 de locuri pe zi, tocmai pentru a respecta legea şi măsurile de siguranţă.
„Am comunicat din start că fiecare spectator trebuie să stea la o distanţă de un scaun unul faţă de celălalt, iar copii mai mici de 12 ani nu au acces în sală. Nu mai vorbim de faptul că întreg staff-ul şi toate persoanele implicate în organizarea şi desfăşurarea turneului au schema completă de vaccinare şi sunt testate. Toate conferinţele de presă vor avea loc online, iar jucătoarele nu vor intra în contact direct cu publicul sau reprezentanţii media. Am făcut în 2 zile 300 de teste şi nicio persoană cu factor de risc nu va intra în zona de desfăşurarea a evenimentului. În ultimele două săptămâni am vândut bilete respectând întru totul legea, doar persoanelor vaccinate şi care deţin certificatul verde. Aproape toate biletele sunt vândute”, mai spune Ciorcilă.
Potrivit acestuia, implementarea unor măsuri restrictive care interzic accesul publicului la turneu înseamnă „o puternică lovitură financiară” pentru organizatori, care au investit suplimentar sume mari de bani pentru a asigura măsurile de siguranţă în contextul pandemiei.
„Dar nu doar asta ne doare. Am pregătit o mulţime de activităţi şi momente surpriză pentru public pentru a ajuta oamenii să dezvolte un apetit pentru sport şi educaţie sportivă. Ca să nu mai vorbim de faptul că toate jucătoarele îţi doresc să joace într-o sală în care să aibă alături fanii. Autorităţile locale sunt alături de noi şi înţeleg importanţa acestui eveniment, însă avem nevoie şi de colaborarea autorităţilor centrale”, mai spune organziatorul turneului.
Potrivit noilor măsuri luate în CNSU şi adoptate vineri de Guvern, se interzicere participarea spectatorilor la competiţiile sportive, pentru următoarele 30 de zile. Măsura intră în vigoare de luni, 25 octombrie.
Transylvania Open se desfăşoară în perioada 23 – 31 octombrie la BT Arena din Cluj-Napoca. Şi-au anunţat prezenţa jucătoare de top, între care Garbine Muguruza, Simona Halep şi Emma Răducanu.RSS Data [rss_data]