• Lideri ai PNL susţin că „au văzut” pachetul legislativ, acesta a fost redactat de „actorii din ecosistem” şi cuprinde un set de 9 legi privind securitatea naţională a României.
  • Lideri ai PSD arată că ori nu ştiu, ori refuză să răspundă dacă pachetul legislativ privind securitatea naţională se află şi la PSD.
  • Comisia comună permanentă în domeniul securităţii naţionale care ar trebui să discute pachetul legislativ a fost înfiinţată de Parlament pe 3 mai 2022, la propunerea PSD, iar preşedinţia comisiei revine tot PSD.

Lideri ai PNL susţin că „au văzut” pachetul legislativ, acesta a fost redactat de „actorii din ecosistem” şi cuprinde un set de 9 legi privind securitatea naţională a României.Lideri ai PSD arată că ori nu ştiu, ori refuză să răspundă dacă pachetul legislativ privind securitatea naţională se află şi la PSD.Comisia comună permanentă în domeniul securităţii naţionale care ar trebui să discute pachetul legislativ a fost înfiinţată de Parlament pe 3 mai 2022, la propunerea PSD, iar preşedinţia comisiei revine tot PSD.

„Legile (n.r securităţii naţionale) au fost elaborate la nivelul fiecărei instituţii responsabile în parte, pachetul în deplinătatea sa se află la nivelul fiecărui partid astfel încât comisiile de specialitate să poată să analizeze iar cred că nu mai târziu de o săptămână să putem să avem pachetul spre analiză şi aprobare la nivelul Guvernului astfel încât să fie înaintat Parlamentului”, a declarat astăzi premierul Nicolae Ciucă, întrebat de jurnalişti despre stadiul elaborării pachetului de legi privind securitatea naţională a României.

Pachetul legislativ, deşi vizează securitatea naţională a României, până în prezent nu a fost făcut public şi nici nu se află pus în transparenţă decizională. Chestionate în legătură cu pachetul legislativ privind securitatea naţională, partidele principale aflate la guvernare – PNL şi PSD – dau răspunsuri total diferite.

Recomandări

ORBAN CONTRA UE
SECURITATE LA MAREA NEAGRĂ
RUȘII JEFUIESC ÎN KURSK
AȘA, XI?
FLORENȚA COMBATE TURISMUL
TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE

Pavel Popescu (PNL), preşedintele Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor susţine că „a văzut” o variantă a pachetului de legi privind securitatea naţională, ştie că a existat o discuţie pe această temă între liderii coaliţiei de guvernământ dar nu se ştie deocamdată care va fi traseul pachetului legislativ pentru că la nivelul Parlamentului s-a înfiinţat o comisie comună în domeniul securităţii naţionale.

Potrivit lui Popescu, pachetul legislativ privind securitatea naţională include 9  proiecte de lege – printre care legea securităţii cibernetice, legile privind organizarea şi funcţionarea SRI şi SIE, legea privind securitatea naţională a României – iar întrebat cine a redactat proiectele de lege, Popescu a spus „actorii din ecosistem”.

Decizia finală este una politică, la nivel de preşedinţi de partid”, a declarat Pavel Popescu pentru Mediafax.

El a spus că speră că pachetul de legi în domeniul securităţii naţionale să fie pus în dezbatere şi transparenţă publică şi nu ştie exact de ce până în prezent acest lucru nu s-a întâmplat.

Până în prezent, o parte din legile existente în domeniul securităţii naţionale sau alte iniţiative legislative pe aceeaşi temă – au fost declarate parţial sau integral neconstituţionale de către CCR.

Pe de altă parte, contactaţi, o serie de reprezentanţi PSD din Senat şi Camera Deputaţilor susţin că ori nu ştiu, ori refuză să răspundă dacă pachetul legislativ privind securitatea naţională se află în discuţia PSD. Mai mult, reprezentanţi ai Departamentului de Comunicare PSD au refuzat să comunice public ce lideri PSD se ocupă de pachetul legislativ privind securitatea naţională pe care premierul Nicolae Ciucă a anunţat că l-ar putea adopta Executivul săptămâna viitoare, deşi liderii PSD au iniţiat proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei comune permanente în domeniul securităţii naţionale iar, potrivit hotărârii votate de către Parlament, preşedinţia comisiei o deţine tot PSD. 

Lideri ai USR susţin că până în prezent, partidul condus de Cătălin Drulă nu şi-a desemnat reprezentanţi în comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.

Pe 3 mai 2022, plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat propunerea grupurilor parlamentare ale PSD de înfiinţare a Comisiei comune permanente în domeniul securităţii naţionale.

„Înfiinţarea acestei comisii comune permanente are în vedere necesitatea întăririi controlului parlamentar asupra activităţii desfăşurate în sfera securităţii naţionale ţinând seama de transformările survenite în sistemul global de securitate precum şi de angajamentele asumate de România ca stat membru al UE şi al NATO”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre privind înfiinţarea comisiei comune semnat de Alfred Simonis, şeful grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor şi Radu Oprea, şefului grupului parlamentar al PSD din Senat.

Comisia comună permanentă în domeniul securităţii naţionale urmează să avizeze actele normative aflate în procedura parlamentară care privesc domeniul securităţii naţionale şi să organizeze dezbateri asupra modificărilor din domeniu.

Potrivit hotărârii adoptate, Comisia comună permanentă în domeniul securităţii naţionale are 15 membri (1 preşedinte, 1 vicepreşedinte, 1 secretar şi 12 membri), 5 sunt din partea PSD, 4 sunt din partea PNL, 3 sunt din partea USR, 1 reprezentant este din partea AUR, 1 reprezentant în comisie este in partea UDMR, iar 1 reprezentant este din partea minorităţilor naţionale.

Aceeaşi hotărâre stabileşte că preşedinţia comisiei comune permanente în domeniul securităţii naţionale revine PSD, vicepreşedintele comisiei este din partea PNL iar secretatul comisiei este din partea grupului parlamentar USR.