Panică pe un aeroport din Berlin. Zborurile au fost suspendate timp de aproape două ore după o alertă referitoare la prezența unei drone

- Zborurile de pe aeroportul Berlin-Brandenburg au fost suspendate aproape două ore din cauza unei drone neidentificate, iar mai multe curse au fost redirecționate către alte orașe germane.
- Poliția și autoritățile germane au trimis elicoptere și patrule la fața locului, dar nu au reușit să identifice operatorul dronei, în contextul unor incidente similare recente în Germania și alte țări europene.
- Guvernul german și UE lucrează la măsuri de securitate aeriană mai stricte, inclusiv revizuirea legilor naționale și implementarea unui „zid anti-drone” până în 2027, pentru a preveni incursiunile dronelor rusești sau neidentificate.
Zborurile de pe aeroportul Berlin-Brandenburg au fost suspendate timp de aproape două ore vineri seara, după ce autorităţile au primit informaţii despre prezenţa unei drone în apropierea pistei, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului pentru AFP.
Decolările şi aterizările au fost întrerupte între 20:08 şi 21:58, iar mai multe curse au fost redirecţionate către alte oraşe din Germania. Poliţia locală a confirmat că a fost sesizată incidentul şi a trimis la faţa locului un elicopter şi o maşină de patrulare, care a observat drona, dar nu a reuşit să identifice operatorul acesteia.
Aceste incidente se înscriu într-un context mai larg de ameninţare crescută reprezentată de drone în Germania, după mai multe incursiuni ale aparatelor neidentificate în aeroporturi şi baze militare sensibile în ultimele luni. Germania, unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei, a acuzat implicarea Moscovei, care neagă orice responsabilitate.
În octombrie, drone neidentificate au dus la închiderea aeroportului din München de două ori, iar aparate similare au fost observate deasupra aeroporturilor şi bazelor militare din Danemarca şi Norvegia. Cancelarul Friedrich Merz a avertizat că aceste acţiuni ar putea fi orchestrate de Rusia şi reprezintă tentative de spionaj şi destabilizare.
Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a subliniat necesitatea găsirii unor răspunsuri noi la ameninţarea hibridă, inclusiv prin consolidarea capacităţii de detectare şi neutralizare a dronelor. În acest context, guvernul german a demarat o revizuire a legislaţiei privind securitatea aeriană, pentru a permite armatei să doboare dronele, nu doar poliţiei.
La nivel european, Comisia Europeană propune un „zid anti-drone”, care ar urma să fie operaţional până în 2027, deşi unele state membre sunt sceptice în privinţa eficienţei acestuia. Răspunsul NATO la pătrunderea a aproximativ douăzeci de drone ruseşti în Polonia a scos în evidenţă lacunele defensive ale Europei, fiind necesară utilizarea rachetelor costisitoare pentru neutralizarea a trei dintre aparate.