Papa acuză Uniunea Europeană de practici dictatoriale

Papa Francisc

papa-francisc

Papa Francisc a criticat eforturile Comisiei Europene de a face comunicările oficiale mai incluzive, comparând ghidurile recent retrase, ce vizau folosirea unor termeni precum „Crăciun” şi „creştin cu acţiunile dictatoriale istorice.

„În istorie, multe, multe dictaturi au încercat să facă astfel de lucruri. Gândiţi-vă la Napoleon, gândiţi-vă la dictatura nazistă, la cea comunistă. Este ceva care de-a lungul istoriei nu a funcţionat”, a declarat luni suveranul, în vârstă de 84 de ani într-un avion care se întorcea la Vatican după o călătorie în Grecia şi Cipru.

Comentariile Papei vin după ce săptămâna trecută, Comisia Europeană şi-a retras brusc ghidul de 30 de pagini menit să se asigure că niciun european nu se simte exclus din comunicările Uniunii Europene, lucru care a rezultat în urma unor critici din partea multor politicieni din cauza sugestiei ca membrii personalului „să evite să presupună că toată lumea este creştină” şi sărbătoreşte Crăciunul.

Suveranul a îndemnat Uniunea Europeană să reflecteze asupra idealurilor fondatorilor săi. Bruxelles-ul trebuie „să fie atent să nu ia calea colonizării ideologice, care ar putea sfârşi prin a diviza ţările şi a face ca Uniunea Europeană să eşueze, a spus Francisc. „Uniunea Europeană trebuie să respecte structura internă a fiecărei ţări, varietatea sa şi să nu încerce să le uniformizeze – nu cred că va face asta, nu a fost intenţia sa, dar trebuie să fie atentă, a spus Papa.

Exit mobile version