• Luna trecută, Papa Francisc i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să oprească „masacrul” din Ucraina.
  • Suveranul Pontif a mai spus că Mariupol, care „poartă numele” Fecioarei Maria, a „devenit un oraş martirizat de războiul sfâşietor”.
  • Papa a avertizat că oraşele riscă să fie „reduse la cimitire”.

Papa Francisc spune că Ucraina a fost „târâtă într-un conflict crud şi fără sens”, iar duminică se marchează un „Paşte al războiului”. Papa Francisc i-a îndemnat pe liderii din întreaga lume să asculte apelul poporului pentru pace în Ucraina, duminică, ziua când s-a marcat un „Paşte al războiului”.

În ceea ce a părut a fi o critică la adresa preşedintelui Putin, Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani, le-a spus miilor de oameni din Piaţa Sfântul Petru că Ucraina a fost „dureros încercată de violenţa şi distrugerea unui război crud şi fără sens, în care a fost târâtă”.

Şi ochii noştri sunt neîncrezători în acest Paşte al războiului”, a spus el, în timp ce a rostit binecuvântarea anuală de Paşte „Urbi et Orbi”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Am văzut prea mult sânge, prea multă violenţă. Inimile noastre, de asemenea, au fost pline de frică şi angoasă, deoarece atât de mulţi dintre fraţii şi surorile noastre au trebuit să se închidă pentru a fi în siguranţă în faţa bombardamentelor”.

„În această noapte teribilă de suferinţă şi moarte, fie ca în curând să apară o nouă zare de speranţă! Să fie o decizie pentru pace”, a spus Papa Francisc de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, după slujba de Paşte.

Papa Francisc a făcut apel la o „decizie pentru pace” şi la „încetarea încordării muşchilor în timp ce oamenii suferă”. Aproximativ 100.000 de persoane au participat la slujba de Paşte a Papei în Piaţa Sfântul Petru şi în zonele din apropiere, potrivit biroului de presă al Vaticanului, citat de CNN.

Printre aceştia s-au numărat mai mulţi politicieni ucraineni, inclusiv Ivan Fedorov, primarul ales al oraşului ucrainean ocupat Melitopol, care a fost reţinut de forţele ruseşti luna trecută şi acuzat de infracţiuni de terorism.

Port în inima mea toate victime ucrainene, milioanele de refugiaţi şi de persoane strămutate în interiorul ţării, familiile divizate, bătrânii lăsaţi de izbelişte, vieţile distruse şi oraşele rase de pe faţa pământului. Văd chipurile copiilor orfani care fug de război”, a continuat Papa Francisc.

Papa a evidenţiat, de asemenea, actele de caritate în mijlocul „durerii războiului”, cum ar fi „uşile deschise ale tuturor acelor familii şi comunităţi care primesc migranţi şi refugiaţi în întreaga Europă”.

Luna trecută, Suveranul Pontif i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să oprească „masacrul” din Ucraina, avertizând că oraşele riscă să fie „reduse la cimitire”. Papa Francisc a descris loviturile ruseşti asupra spitalelor pentru copii şi asupra civililor ca fiind „barbare” şi a spus că acestea nu au avut „niciun motiv strategic valabil”. El a mai spus că Mariupol, care „poartă numele” Fecioarei Maria, a „devenit un oraş martirizat de războiul sfâşietor”.