Papa Francisc și-a încheiat vizita apostolică de trei zile la Budapesta cu o slujbă în aer liber. Mesajul Suveranului Pontif

Pope Francis delivers his speech during a meeting with the authorities, civil society, and the diplomatic corps in the former Carmelite Monastery in Budapest, Hungary, on April 28, 2023 as the Pope is visiting Hungary. Photo: Vatican Media (EV) /ABACAPRESS.COM

Papa Francisc i-a îndemnat duminică pe maghiari, în timpul unei slujbe ținute în Budapesta, să nu închidă ușa migranților și celor care sunt ,,străini sau diferiți de noi” , potrivit Irish News.

Peste 100.000 de persoane s-au adunat duminică în piața din apropierea clădirii Parlamentului din Budapesta pentru a-l vedea pe Papă în ultima zi a vizitei sale în Ungaria.

El a continuat o temă pe care a început-o vineri, în prima zi a vizitei, când a avertizat împotriva pericolelor naționalismului în creștere în Europa, dar în contextul evanghelic, spunând că ușile închise sunt dureroase și contrare învățăturilor lui Iisus.

Mesajul Papei Francisc

Duminică, Papa Francisc a spus că, dacă maghiarii vor să îl urmeze pe Iisus, trebuie să evite ,,ușile închise ale individualismului nostru în mijlocul unei societăți din ce în ce mai izolate; ușile închise ale indiferenței noastre față de cei defavorizați și de cei care suferă; ușile pe care le închidem față de cei care sunt străini sau care nu sunt ca noi, față de migranți sau săraci” .

,,Vă rog, haideţi să deschidem porţile! ”, a îndemnat Papa, un apărător fervent al drepturilor refugiaţilor, în faţa unor lideri politici şi religioşi, între care şi Viktor Orban.

Suveranul Pontif consideră că migranții care fug de sărăcie ar trebui să fie bineveniți și integrați, deoarece pot îmbogăți cultural țările gazdă și pot stimula populația în scădere a Europei.

Citește și

Partea secretă și sacră a încoronării va fi ascunsă sub un paravan artizanal. Ce se va întâmpla în acele momente la ceremonie

STUDIU. Oamenii de știință spun că extratereștrii ne-ar putea contacta în 2029. Cum explică această posibilitate

Nici persoanele decedate nu sunt în siguranță în Pakistan. Cadavrele femeilor trebuie protejate pentru a nu fi violate

Exit mobile version