• Şeful Parchetului din Port-au-Prince a cerut marţi inculparea premierului Ariel Henry.
  • Acesta este suspecat de complicitate privind asasinarea preşedintelui statului Haiti, Jovenel Moise.
  • Preşedintele statului Haiti a fost asasinat pe 7 iulie.

Şeful Parchetului din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude, a cerut marţi inculparea premierului Ariel Henry în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui statului Haiti, Jovenel Moise.

Procurorul Bed-Ford Claude afirmă, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Point, că există dovezi privind conversaţii telefonice între Ariel Henry şi unul dintre principalii suspecţi în cazul asasinatului.

Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat pe 7 iulie, în reşedinţa oficială, de un grup de comando format din mercenari. Înainte cu câteva zile de a fi asasinat, Jovenel Moise îl desemnase premier pe Ariel Henry.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Într-o scrisoare adresată Tribunalului de primă instanţă din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude afirmă că „există suficiente elemente compromiţătoare care formează convingerea asupra oportunităţii cercetării domnului Henry şi solicitării inculpării sale”. În plus, procurorul cere emiterea unui ordin prin care să fie interzisă plecarea premierului Ariel Henry din Haiti, întrucât „există suspiciuni grave de implicare în asasinarea preşedintelui ţării”.

Procurorul Bed-Ford Claude l-a invitat deja pe premier să vină la interogatorii, acuzându-l că a vorbit la telefon, cu câteva ore înaintea asasinatului, cu unul dintre indivizii căutaţi activ în cadrul anchetei. Este vorba de Joseph Felix Badio, care, potrivit anchetatorilor, s-a aflat în apropierea reşedinţei prezidenţiale în noaptea asasinatului.