Părinții își pot lua zile libere, însă cu unele condiții

Odată cu epidemia de COVID, s-a adoptat o lege care îți permite să-ți iei zile libere dacă ai copil la şcoală sau la grădiniţă. Liberele nu se acordă însă așa, oricum, ci doar dacă sunt depistate cazuri de COVID în unitatea de învățământ în care este copilul tău, iar activitatea este oprită.

Măsura nu se aplică însă și pentru cursurile online.

Mihaela Tucaliuc, părinte: Patronul nu va dori să ne plătească. Am înţeles că se vor deconta nişte bănuţi însă ştim foarte bine că statul decontează târziu. Este o lege probabil cea mai potrivită pentru bugetari. Voi căuta să găsesc soluţii însemnând bunici, bonă, prieteni dar nu voi apela la acele zile oferite de lege.

Zilele libere se acordă numai unuia dintre părinţi, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani. Iar angajatorul e obligat să le dea. Un eventual refuz constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Andre Talamba, avocat: Să fie angajat, să nu fie aflat în concediu de maternitate, să nu fie celălalt părinte aflat într-o formă sau alta de concediu plătit şi să fie întreprinsă toată procedura de formularistică. Aceste sume se suportă de la bugetul de stat, astfel e într-adevăr o cheltuială pentru angajator, nimeni nu poate contesta acest lucru, însă sumele achitate angajaţilor ca şi cum ar fi zile libere plătite urmează să fie recuperate de la bugetul de stat.

Exit mobile version