- Compania dă asigurări că produsele nu prezintă pericol pentru sănătate
- Compania The Family Butchers retrage de pe piață Martinel Mortadella, 90g, precum și Martinel Mortadella din carne de pasare 90g
- Produsele au fost retrase din rețelele Selgros, Cora și Carrefour, conform informărilor trimise către ANSVSA
Compania producătoare The Family Butchers retrage de pe piață Martinel Mortadella, 90g, toate produsele existente cu termenul de valabilitate până la data de 05.07.2021, precum și Martinel Mortadella din carne de pasare 90g, toate produsele cu termenul de valabilitate până la data de 01.07.2021.
Compania dă asigurări că produsele nu prezintă pericol pentru sănătate.
„În cadrul controalelor noastre am constatat actualmente, că la câteva produse Martinel s-a ajuns la deprecieri. Astfel, nu putem exclude faptul că, datorită unei defecțiuni la mașini, au ajuns pe câteva produse cantități foarte mici de praf de metal.
Evident, am dispus imediat verificarea de către experți independenți, care ne-au confirmat că nu există niciun pericol pentru sănătate.
Totuși, am decis din responsabilitate socială corporativă, să retragem preventiv produsele în cauză din comerț și să dăm consumatorilor posibilitatea unui schimb”, a anunțat compania.
Produsele au fost retrase din rețelele Selgros, Cora și Carrefour, conform informărilor trimise către ANSVSA.