• Social-democrații i-au îndemnat pe oameni să le scrie aleșilor din Opoziție pentru a vota amendamentul privind majorarea alocațiilor
  • Aleșii din Opoziție spun că n-au fost bombardați cu mesaje despre alocații
  • Ionuț Stroe: „Probabil că în luna iulie va exista şi a doua mărire de 20%

Parlamentarii PNL și USR spun că n-au fost bombardați cu mesaje de la alegători după ce PSD a făcut harta alegătorilor din Opoziție. Social-democrații i-au îndemnat pe oameni să le scrie aleșilor, astfel încât aceștia să susțina amendamentul PSD privind majorarea alocațiilor.

Nu există niciun fel de val creat, în care să ni se ceară nu ştiu ce. Nu ştiu ce au făcut băieţii ăştia. PSD este de o ipocrize care e dusă la extrem. Să nu creadă (n.r. oamenii) această campanie, efectiv, de manipulare deşănţată pe care PSD o practică.”, a declarat Alina Gorghiu.

Numărul meu de telefon este pe Facebook. Sunt foarte uşor de găsit. Faptul că pesediştii mi-au dat pagina de Facebook nu a schimbat cu nimic frecvenţa mesajelor. (n.r. Pesediştii) se prefac că se preocupă de soarta copiilor. Ei ştiu foarte bine că au lăsat un buget din care se alimentează o gămadă de ”speciali””, a menționat Emanuel Ungureanu, deputat USR-PLUS.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dacă mă sunai în weekend, la 9 dimineaţa, foarte probabil mă găseai în pantaloni scurţi. Dar, canapeaua e aceeaşi, să ştii. Singurul mesaj pe care l-am primit: „Am patru copii care primesc alocaţie, trei fiind la şcoală, iar unul de cinci ani. Vă rog să votaţi amendamentul PSD-ului, privind mărirea alocaţiilor”. Probabil că în luna iulie va exista şi a doua mărire de 20%.”, a declarat pentru Aleph News ministrul Sportului Ionuț Stroe.