- Legislativul a aprobat impozitarea cu 85% a pensiilor speciale
- Decizia a fost luată cu 354 voturi „pentru”, 43 de voturi „împotrivă” și o abținere
- Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare instituirea taxei pe veniturile din indemnizaţiile pentru limită de vârstă obţinute de foştii deputaţi şi senatori.
Plenul reunit al Parlamenului a decis, joi, impozitarea pensiilor parlamentarilor cu 85%, potrivit unui amendament propus de liderii grupurilor PSD şi PNL, Alfred Simonis şi Florin Roman.
Decizia Parlamentului a fost luată cu 354 voturi „pentru”, 43 „împotrivă” şi o abţinere.
În timpul dezbaterilor, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, i-a spus lui Dan Barna că este „un ageamiu şi un manipulator”, după ce liderul USR acuzase PSD şi PNL că apelează la o „şmecherie” pentru a face în aşa fel încât legea care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale să fie declarată neconstituţională.
„USR luptă pentru desfiinţarea, impozitarea pensiilor speciale de patru ani. (…) Ne asigurăm încă de acum că toată bucuria de ieri a cetăţenilor se va întoarce de la CCR. Fiecare demers de genul acesta, prin care CCR are ocazia să respingă impozitarea pensiilor speciale. Dacă CCR va respinge acest demers legislativ, aştept demisia dvs.”, a spus Barna.
Replica a venit din partea liderului deputaţilor PNL, Florin Roman.
„Eu înţeleg că înseamnă să respecţi Constituţia, legile, să respecţi CCR şi deciziile CCR. Azi asistăm la un moment istoric, pentru că noi ne-am întors faţa spre popor. Prin liderii de grup de la PNL şi PSD, iar azi impozităm şi pensiile parlamentarilor cu 85%, ceea ce înseamnă dreptate socială. Ca să înţeleagă toată lumea, dacă dânşii ar fi votat împotrivă sau abţinere ieri, discursul lui Barna era deplin justificat, dar cât timp parlamentarii USR au votat ieri pentru impozitare, dânşii şi-au asumat acest demers politic”, a spus Roman.
El a amintit că mediul online a fost „invadat” de cei de la USR care şi-au asumat impozitarea pensiilor speciale.
„A fura munca altora e urât. Azi reveniţi la aceeaşi retorică, că era mai bună desfiinţarea. Sunteţi un ageamiu şi un manipulator, care nu aţi înţeles nimic. Nu fiţi ipocriţi şi nu minţiţi oamenii”, i-a mai spus Roman lui Barna.
Parlamentarii USR au încercat să introducă pe ordinea de zi a plenului reunit un proiect al Uniunii care prevedea desfiiţarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare instituirea taxei pe veniturile din indemnizaţiile pentru limită de vârstă obţinute de foştii deputaţi şi senatori.