• Rezoluțiile Parlamentului European sunt acte care nu produc efecte juridice, dar dau un semnal puternic către statele membre UE.
  • Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.
  • În rezoluția adoptată marți, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare.

Parlamentul European a adoptat marți cu un vot larg o rezoluție prin care îndeamnă statele membre să permită României și Bulgariei să adere fără întârziere la spațiul Schengen, potrivit unui comunicat al instituției. Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri.

Este a patra rezoluție pentru aderarea României la Schengen votată în Parlamentul European. Prima a fost votată acum 11 ani, în 2011.

Rezoluțiile Parlamentului European sunt acte care nu produc efecte juridice, dar dau un semnal puternic către statele membre UE.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În rezoluția adoptată marți, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație.

Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.