• Israelul va organiza alegeri parlamentare anticipate în martie.
  • Knessetul a fost dizolvat automat din cauza imposibilităţii aprobării bugetului de stat.
  • Este al patrulea scrutin parlamentar organizat în Israel în ultimii doi ani

Israelul va organiza alegeri parlamentare anticipate în martie, al patrulea scrutin din ultimii doi ani, în contextul disensiunilor din coaliţia guvernamentală, care au culminat cu imposibilitatea aprobării bugetului de stat.

Knessetul, Parlamentul Israelului, a fost dizolvat automat miercuri la ora 00:00, în contextul expirării perioadei legale pentru aprobarea proiectului bugetului de stat, din cauza disensiunilor din cadrul coaliţiei de guvernare, informează cotidianul Times of Israel.

Viitorul scrutin parlamentar, al patrulea din ultimii doi ani, ar urma să aibă loc pe 23 martie.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Partidul Likud (centru-dreapta), condus de premierul Benjamin Netanyahu, şi formaţiunea Albastru & Alb (centru), condusă de ministrul Apărării, Benjamin Gantz, au avut disensiuni politice puternice, care au culminat cu imposibilitatea aprobării proiectului de buget.

Premierul în funcţie, Benjamin Neyanyahu, a atribuit alianţei Albastru & Alb responsabilitatea crizei politice. „Eu nu vreau alegeri. Noi am votat permanent împotriva convocării alegerilor. Benny Gantz nu şi-a respectat angajamentele”, a afirmat Benjamin Netanyahu marţi seară, subliniind că formaţiunea sa, Likud, va obţine „o victorie imensă”.

La rândul său, formaţiunea Albastru & Alb i-a atribuit vina lui Benjamin Netanyahu. „Un om acuzat de infracţionalitate, cu trei inculpări, târăşte ţara spre a patra campanie electorală”, a transmis partidul condus de Benjamin Gantz.

Benjamin Netanyahu mizează pe erodarea popularităţii formaţiunii Albastru & Alb, dar partidul său, Likud, nu va obţine majoritatea în viitoarea legislatură.

Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, difuzate de Channel 12 şi Kan, partidul Likud (centru-dreapta) va obţine 28-29 de locuri în Knesset (faţă de 36 în acest moment), iar formaţiunea Noua Speranţă (centru-dreapta), creată de Gideon Sa’ar, este creditată cu 20 de locuri. Gideon Sa’ar a înfiinţat partidul Noua Speranţă după demisia din Likud.

Pe următoarele locuri în preferinţele electorale se situează partidul de centru Yesh Atid-Telem şi formaţiunea Yamina (dreapta), creditate cu câte 13-16 locuri în Knesset.

Astfel, partidul Likud va avea dificultăţi în obţinerea majorităţii în Knesset, care are 120 de locuri.

Partidul Albastru & Alb (centru) este creditat cu doar cinci-şase locuri, deşi până acum avea 33 de locuri în Knesset. Benjamin Gantz, liderul formaţiunii Albastru & Alb şi ministru al Apărării, a acceptat participarea într-un guvern de uniune naţională cu Likud pentru depăşirea crizei politice care a afectat Israelul până în martie, şi, potrivit acordului de guvernare, ar fi urmat să devină premier al Israelului în noiembrie 2021.