• Rapoartele Avocatului Poporului din perioada 2018-2020 au fost respinse în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului
  • Parlamentarii PSD şi AUR au susţinut că rapoartele nu se votează, ci trebuie doar prezentate

„Toate cele trei rapoarte au fost respinse”, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a admis că „este adevărat că uneori rapoartele au fost doar prezentate în plen”.

„Dar, de data aceasta, în dezbaterile din comisiile de specialitate s-au constatat încălcări grave ale Constituţiei şi ale leii. Comisiile de specialitate prezentat plenului rapoarte în care au evidenţiale aceste încălcări. Comisiile au obligaţia de a face recomandări plenului în exercitare funcţiilor sale, între care cea de control. În urma dezbaterilor, dacă apar astfel de situaţii grave, ete obligaţia penului să-şi exprime voinţa suverană asupra situaţiei constatate, iar prin votul de azi aţi constatat că Avocatul Poporului a încălcat grav Constituţia şi legile ţării”, adaugă Andronache.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Raportul de respingere pentru 2018 a fost votat cu 245 de voturi, cel din 2019 cu 247, iar cel din 2020 cu 242 de voturi.

Parlamentarii PSD şi AUR au susţinut că rapoartele nu se votează, ci trebuie doar prezentate plenului Parlamentului.

Respingerea Rapoartelor de activitate pentru anii 2018-2020 încalcă dispoziţiile constituţionale, susţine Avocatul Poporului:

„Ca o garanţie a independenţei, nici Constituţia, nici legea organică de organizare nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin vot”, a afirmat aceasta.