Parlamentul Ungariei a votat pentru a rămâne membru al Curții Penale Internaționale

- Parlamentul Ungariei a votat pentru rămânerea țării în Curtea Penală Internațională, anulând decizia fostului guvern condus de Viktor Orbán de retragere din tribunal.
- Decizia vine după criticile internaționale privind refuzul Budapestei de a-l aresta pe Benjamin Netanyahu în timpul unei vizite oficiale în Ungaria.
- Noul premier, Péter Magyar, susține că menținerea Ungariei în CPI este esențială pentru protejarea drepturilor omului și tragerea la răspundere a autorilor crimelor internaționale.
Parlamentul Ungariei a votat să rămână membru al Curții Penale Internaționale, anulând decizia guvernului anterior al lui Viktor Orbán de a se retrage din tribunalul internațional, potrivit AP.
Guvernul lui Orbán a anunțat anul trecut că Ungaria se va retrage din CPI, singura instanță penală permanentă din lume pentru crime de război și genocid, la scurt timp după o vizită de stat a premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a avut loc în ciuda unui mandat de arestare emis de CPI pe numele său pentru presupuse crime de război legate de războiul Israelului din Fâșia Gaza.
Decizia vine după ce executivul lui Orbán anunțase anul trecut intenția de retragere a Ungariei din CPI, pe fondul criticilor internaționale privind refuzul autorităților ungare de a-l aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul unei vizite oficiale la Budapesta. CPI și mai multe organizații internaționale au condamnat poziția guvernului ungar, în timp ce Orbán a acuzat Curtea că a devenit o „instanță politică”.
Proiectul de lege prin care este anulată retragerea a fost depus luni de noul premier ungar, Péter Magyar, și urmează să intre în vigoare la 2 iunie. Documentul subliniază că menținerea participării Ungariei la Statutul de la Roma este esențială pentru protejarea drepturilor omului și pentru tragerea la răspundere a celor care comit crime internaționale grave.
„Pentru menținerea păcii internaționale și protejarea drepturilor omului, este esențial ca persoanele responsabile pentru cele mai grave crime internaționale să răspundă în fața unui for judiciar internațional”, se arată în proiectul adoptat de Parlament.
Adunarea Generală a Statelor Părți, organismul de supraveghere al CPI, a salutat votul legislativului ungar și a felicitat autoritățile de la Budapesta pentru această decizie.
Ungaria este membru fondator al Curții Penale Internaționale, iar Viktor Orbán a semnat personal Statutul de la Roma în 1999. Dacă retragerea ar fi fost confirmată, Ungaria ar fi devenit singurul stat membru al Uniunea Europeană care nu face parte din CPI.