Pașapoartele de vaccinare care ar putea fi emise în spaţiul UE vor trebui să evite „discriminarea”

pasaport-covid

pasaport-covid

Certificatele medicale care ar putea fi emise în spaţiul Uniunii Europene vor trebui să evite situaţiile de „discriminare”, conform proiectului aflat în curs de a fi elaborat de către Comisia Europeană, obţinut de agenţia Reuters.

Potrivit proiectului de document, certificatele medicale ar urma să includă date despre vaccinarea persoanelor, despre testele anticoronavirus efectuate şi despre vindecarea de COVID-19.

Certificatul medical digital va include doar datele despre vaccinuri aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA), a declarat comisarul UE pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Figaro.

Până în prezent, Agenţia Europeană a Medicamentelor a aprobat patru vaccinuri anticoronavirus: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca/Oxford şi Johnson & Johnson. Ungaria şi Slovacia au achiziţionat vaccinul rusesc Sputnik V.

„Vrem să creăm un certificat digital care ar putea conţine rezultatul unui test PCR negativ, dovada existenţei anticorpilor sau dovada vaccinării cu un vaccin aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentelor”, a subliniat Ylva Johansson.

Comisia Europeană va prezenta săptămâna viitoare proiectul potenţialului certificat medical digital. Proiectul urmează să fie dezbătut şi supus aprobării Parlamentului European şi Consiliului European. În Consiliul European, decizia va fi luată prin unanimitate.

Țările care se opun „pașaportului de vaccinare”

Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi Lituania se opun instituirii unui aşa-numit „paşaport de vaccinare” la nivelul Uniunii Europene.

Comisia Europeană a transmis, săptămâna trecută, că statele membre ale Uniunii Europene vor trebui să stabilească utilitatea potenţialului certificat medical digital european. „Noi pregătim un document la scară europeană, care va include date foarte obiective. Dar statele membre vor decide care va fi utilizarea precisă a documentului”, a explicat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil de Promovarea Stilului de Viaţă European.

Comisia Europeană a dat asigurări în ianuarie că vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie, subliniind că nu vor exista drepturi diferite în funcţie de opţiune. Nici Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu recomandă introducerea aşa-numitelor „paşapoarte de vaccinare”. Nu este clar dacă vaccinarea va opri răspândirea coronavirusului şi nici cât durează imunitatea.

În plus, nu este clar cât timp sunt imune persoanele care s-au vindecat de COVID-19 şi dacă ar trebui să primească vreun certificat. De asemenea, unele persoane au contraindicaţii privind vaccinarea.

După summitul Consiliului European desfăşurat la sfârşitul lunii februarie, preşedintele instituţiei, Charles Michel, a afirmat că nu s-a ajuns încă la un acord privind certificatele medicale, precizând că vor fi continuate eforturile pentru o abordare comună.

„Am discutat şi despre certificatele de vaccinare. Am stabilit să continuăm eforturile pentru o abordare comună. Sunt necesare eforturi suplimentare – în privinţa digitalizării şi cooperării cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Dar am simţit din ce în ce mai multă convergenţă între noi asupra acestui subiect important. Consiliul European va reveni la această temă”, a spus Charles Michel.

Exit mobile version