Patriarhia Română a anunţat, joi, care sunt condiţiile în care bucureştenii pot participa la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, care va avea loc în perioada 25-27 octombrie. Credincioşii stau pe un singur rând, către raclă, la distanţă de 1,5 metri.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, se va oficia în perioada 25-27 octombrie, dar în condiţii extrem de stricte, cauzate de pandemia Covid-19 din România.

Astfel, participarea la pelerinaj se va desfăşura anul acesta în condiţii de maximă precauţie, ordine şi protecţie, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă specială în care se află acum municipiul Bucureşti.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Credincioşii din municipiul Bucureşti care vor dori să se închine în zilele respective la Sfintele Moaşte, o vor putea face în următoarele condiţii: accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aştepta una în spatele celeilalte, păstrând distanţa de 1,5 m între ele; pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei distanţe; pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea normelor igienico-sanitare”, anunţă Patriarhia Română.

De asemenea, se va crea un flux unic de circulaţie a credincioşilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie.

Voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi credincioşilor materiale de dezinfectare şi igienă.

În contextul pandemiei, Patriarhia anunţă că se va renunţa la procesiunea „Calea Sfinţilor” la care participau foarte mulţi preoţi şi credincioşi mireni. De asemenea se va reduce numărul de clerici slujitori şi cântăreţi bisericeşti la toate slujbele sărbătorii şi se va reduce perioada de expunere a sfintelor moaşte spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie). Protejarea raclelor cu moaştele Sfinţilor se va face cu un material care va permite o permanentă igienizare.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanţarea fizică de 1,5 metri, la sfintele slujbe oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.