• Vasile Bănescu: „Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu şi în biologie, ci doar sex: masculin şi feminin”
  • Vasile Bănescu: „Problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă”
  • Cartea de identitate electronică a fost lansată, luni, la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect pilot.

Oamenii au o reacţie de reticenţă şi revoltă pe deplin justificată legată de dezbaterea despre gen şi sex din buletin, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu: „Nu este vorba despre Cartea vieţii, ci despre banala carte de identitate cetăţenească”.

„Ceea ce stârneşte o deplin justificată reacţie de nedumerire, reticenţă şi chiar revoltă în rândul populaţiei este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noţiuni de <gen>, care o înlocuieşte abuziv în acest context pe cea firească de <sex>. Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu şi în biologie, ci doar sex: masculin şi feminin. Noţiunea de <gen>, vehiculată azi progresiv & progresist în spaţiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a aşa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în <gen>”, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Potrivit lui Vasile Bănescu, celelalte reacţii negative referitoare la noile cărţi de identitate anunţate de MAI sunt provocate de neînţelegerea conţinutului acestui proiect (explicat de autorităţi), dar şi de temeri excesive şi nejustificate din punct de vedere religios.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă. Nu este vorba despre <Cartea vieţii>, ci despre banala carte de identitate cetăţenească. Este vorba despre <identitatea> noastră de tip cetăţenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Aşa cum au anunţat autorităţile, <se va crea şi posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetăţenii care nu vor carte de identitate cu cip>”, adaugă acesta.

Există, aşadar, posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic.

„Păstrarea acestei opţiuni este foarte importantă şi coincide cu respectul faţă de sensibilităţile religioase ale unor cetăţeni, indiferent de religia sau confesiunea lor. Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la paşapoartele biometrice, care au suscitat discuţii similare în anul 2009, rămâne un reper actual de discernământ şi luciditate pentru toţi cetăţenii creştinii ortodocşi: Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mănăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare”, se arată în finalul comunicatului.

Mai devreme, preotul catolic Francisc Doboş a avut o postare ironică despre acelaşi subiect, scriind că o „ţinea sus şi tare” că sunt „Papesa Francisc”, a devenit „supi” şi striga că este „discriminată, gen”.

„Când biologia m-a trezit să merg la baie am descoperit că eram doar Papa Francisc. Iar când m-am trezit din vis am văzut că eram doar popa Francisc. Doamne, tu mi-ai dat sexul iar eu căutam genul. Mulţam că mă trezeşti mereu la cine sunt cu adevărat”, a scris preotul catolic pe Facebook.

MAI a făcut miercuri precizări despre cartea de identitate electronică, iar directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Cătălin-Aurel Giulescu, afirma că „orice opţiune este posibilă”.

Cartea de identitate electronică a fost lansată, luni, la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect pilot. Documentul asigură garanţii suplimentare de securitate şi un acces facil la servicii esenţiale, fiind promisă şi reducerea birocraţiei.

Dar un aspect controversat, tot mai discutat săptămâna aceasta, este înlocuirea rubricii „sex” cu „gen” pe noua carte de identitate.

Întrebat dacă este posibilă revenirea la termenul „sex”, Cătălin-Aurel Giulescu a răspuns: „Orice opţiune este posibilă, vom analiza cu foarte mare atenţie şi vom trage nişte concluzii, este foarte posibil ca menţiunea respectivă să fie sex. Nu este niciun fel de problemă în acest sens. Regulamentul UE aminteşte în preambul la punctul 24 de sex, la punctul 27 de gen. Totodată, în partea dispozitivă o să vedeţi că utilizează expresia gen”.