Pe 6 decembrie, Ministerul Finanțelor va emite noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur

Luni, pe data de 6 decembrie 2021, Ministerul Finanţelor emite trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de un an, trei şi cinci ani, cu dobânzi de 4,25%, 4,75% şi 5,10%. Titlurile de stat au valoare nominală de un leu şi sunt în forma dematerializată. În perioada 6-20 decembrie 2021, titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, transmit reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Exit mobile version