• Dorin Gall explică ce ar trebui sa înțelegem din declarațiile celor doi candidați
  • Dorin Gall este cercetător la Centrul pentru prevenirea conflictelor și early warning
  • Donald Trump face ce a funcționat pentru el în ultimii patru ani

Dorin Gall, cercetător la Centrul pentru prevenirea conflictelor și early warning, explică ce ar trebui sa înțelegem din declarațiile celor doi candidați, din această dimineață.

Dorin Gall: „Donald Trump face ce a funcționat pentru el în ultimii patru ani. Încearcă să apeleze la emoțiile susținătorilor săi, în timp ce Biden a încercat să apeleze la calm și dacă va pierde, și-a îndemnat suporterii să nu protesteze și să nu intre în ciocniri cu forțele de ordine. Sunt declarații la care trebuia să ne așteptăm“.

Întrebat pe ce subiecte ar pierde Biden și dacă declarația referitoare la industria petrolului l-a tras în jos, Dorin Gall a răspuns: „Eu cred că pur și simplu avem doi candidați, ambii au în spatele lor forțe vizibile și puternice. Și aici vorbim de niște probleme foarte largi: conservatorism vs progresism, naționalismul lui Trump vs. globalizarea lui Biden. Cred că emoțiile poporului american vor conta foarte mult și ne vor impacta și pe noi, deoarece prin aceste alegeri se decide și modul în care va fi văzută comunitatea internațională.“

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Donald Trump „a scârțâit“ în aceleași puncte ca întotdeauna: „Diplomația pe care o folosește la nivel declarativ, dar pe de altă parte a scârțâit doar din prisma celor care nu-l susțin. Persoanele care îl susțin se pare că în continuare îl susțin. Cursa este mai strânsă decât se așteptau mulți analiști. Deci, dacă va câștiga, nu putem spune că a scârțâit, ci doar că și-a făcut jocul până la capăt.

Vorbind de atuurile celor doi candidați, Gall consideră că Trump se bazează pe carisma pe care o are, se bazează pe această politică de America First: „Ideea pe care trebuie să o înțelegem este că el nu este cel care a venit cu această gândire, susținătorii săi existau deja. El pur și simplu a adus-o în prim-plan. Se bazează pe faptul că americanii cred că au o poziție în lume care trebuie protejată“.

„Biden, pe de altă parte, se bazează pe dorința de a fi parte din comunitatea internațională“, mai spune Gall.