• În Drăgășani, județul Vâlcea, șoferii ar putea începe să circule în zigzag din vina marcajului șoselelor făcut, parcă, sub influența „asteniei de primăvară”.
  • Consilierul local Marian Roșca a publicat câteva poze cu lucrarea nereușită în cursul zilei de marți, iar reacțiile localnicilor nu au întârziat să apară. 
  • Reprezentanţii Direcției Administrării Domeniului Public și Privat din Drăgășani susțin că marcajul a fost făcut cu o maşină împrumutată de la o firmă, iar lucrarea ar fi fost realizată de muncitori fără experienţă.

În Drăgășani, județul Vâlcea, șoferii ar putea începe să circule în zigzag din vina marcajului șoselelor făcut, parcă, sub influența „asteniei de primăvară”. Consilierul local Marian Roșca a publicat câteva poze cu lucrarea nereușită în cursul zilei de marți, iar reacțiile localnicilor nu au întârziat să apară. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În pozele prezentate de mine sunt două străzi, nu doar una, respectiv I.C. Bratianu (DN 67B) și Str. Dumbravei. Azi, precum se vede în video, nu erau remediate problemele sesizate. Eu n-am făcut referire la Str. Traian, așa cum spune Croitoru.

Pe de altă parte, faptul că Dan Croitoru mă descrie ca «un individ care reclamă tot ce se face, că e bine, că e rău, el reclamă tot» e dovada disperării unui personaj dubios care a rămas fără argumente în fața dovezilor clare, a nu stiu câta oara, cu privire la incompetenta crasă de care dă dovada. Parte a mafiei locale din vârful administrației locale, Croitoru este personajul cu crucea la gât care acum aproape un an mă agresa fizic și verbal și mă deposeda de telefon, prin violență, în cadrul unei dezbateri publice ce a avut loc în sediul Primăriei Drăgășani.

Spune că a economisit bani din bugetul local, punând persoane fără experiență să execute lucrări ce privesc siguranța traficului. Bravo! Dar nu spune ce lucrări dubioase au făcut anul trecut, cu banii astfel „economisiți”. Doar o statuie (bust), de care orașul nu avea sigur nevoie, a costat peste 500 milioane lei vechi. Și ăsta e un mic exemplu despre cum se toacă pe apa sambetei bugetul Drăgășaniului”, a scris Marian Roșca pe pagina sa de Facebook.

Reprezentanţii Direcției Administrării Domeniului Public și Privat din Drăgășani susțin că marcajul a fost făcut cu o maşină împrumutată de la o firmă, iar lucrarea ar fi fost realizată de muncitori fără experienţă, precizând că primăria nu ar fi plătit niciun ban. Din nefericire, eroii voluntari care au desenat marcajul au greșit puțin direcția.

În legătură cu aceste precizări, cosilierul USR Marian Roșca, de la primăria din Drăgășani, a oferit exclusiv pentru Aleph News câteva imagini video cu reparațiile ulterioare, specificând că „marcajele de pe strazile I.c. Bratianu și Dumbravei au rămas la fel, doar pe Traian au fost remediate unele porțiuni.”