Pelerinaj în pandemie: La Constanța, decizia CNSU a fost ignorată de Sfântul Andrei

La Iaşi au stat la gard, la Constanţa au intrat la slujbă. Ţara dublei măsuri. Ordinul Comitetului Național pentru Situații de Urgență este interpretat diferit.

La Iaşi, la pelerinajul Sfintei Parascheva, oamenii au fost legitimaţi şi, dacă nu aveau buletin de Iaşi nu puteau intra în curtea catedralei. La Constanţa, la sărbătoarea Sfântului Andrei a intrat cine a vrut, indiferent de adresa din buletin.

Explicațiile au venit în scris de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Una dintre acestea afirmă că la Iaşi, în decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost impuse şi alte interdicţii pe lângă cele din decizia Comitetului Național.

La misiunea din localitatea Ion Corvin, forţele de ordine au legitimat toate persoanele şi vor aplica, în termen de 6 luni, sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare. Facem precizarea că în conformitate cu legislaţia în vigoare, interzicerea fizică, efectivă, a accesului la astfel de ceremonii este posibilă doar în localităţile carantinate.”, potrivit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

O altă explicaţie ar fi că localitatea Ion Corvin nu este carantinată, jandarmii putând doar să dea amenzi.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!

Exit mobile version