• Liturghia oficiată azi în localitatea Ion Corvin (Constanța) a strâns zeci de pelerini
  • Este singura zi când locuitori din alte orașe au putut veni în pelerinaj
  • Să vină cu inimă bună”, le-a transmis ÎPS Teodosie celor veniți

Zeci de credincioși s-au strâns la liturghia de astăzi, în localitatea Ion Corvin din județul Constanța. Slujba a fost oficiată de un sobor de 12 preoți și condusă de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care le-a transmis credincioșilor să participe cu inima deschisă. Chiar și el a trecut printr-un filtru de polițiție ca să ajungă la peștera Sf. Andrei.

Să vină cu inimă bună, să-și mângâie sufletul”, le-a transmis ÎPS Teodosie pelerinilor.

Din cauza pandemiei, anul acesta pelerinajul la Sf. Andrei, ocrotitorul românilor, este interzis oficial. Totuși, astăzi polițiștii nu le pot face nimic pelerinilor care vin din localități necarantinate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Spre exemplu, dacă vii din București, poți să participi la pelerinaj și la slujbe, dar să respecți regulile de distanțare.

Este destul de important, având în vedere faptul că am venit tocmai din București. Pe mine mă cheamă și Andrei”, a spus un pelerin venit de la sute de kilometri distanță.

De mâine, credicioșii din alte localități nu vor mai avea voie să participe la pelerinaj. Participanții ar putea primi amenzi între 500 și 2500 de lei, dacă nu respectă regulile, anunță poliția.

Asta deși IPS Teodosie i-a scris zilele trecute premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare.