alephnews Vezi versiunea web

Pericolele gândirii și cacofonia delirantă

Munteanu Lelia · 16 sept. 2026, 20:03

Pericolele gândirii și cacofonia delirantă

Personajul destul de pixelat din fotografie se numește Denis de Rougemont (1906-1985). Dacă întrebați ChatGPT o să vă spună că fost “scriitor, filozof și profesor universitar elvețian, recunoscut ca unul dintre fondatorii personalismului european”. Cam da. Însă, peste toate cele mai sus înșirate, a fost un mare gânditor, în sensul pe care el însuși l-a dat termenului, explicând: “Libertatea de gândire nu este adevărată decât în cazul celui care a acceptat pericolele gândirii”.

Mă întorc, după vreo douăzeci de ani, la una dintre cărțile lui. N-am înțeles-o cât trebuie. Abia acum o înțeleg, când m-a îndreptat spre ea eseul programatic al lui Peter Thiel, „Momentul straussian” (nu e vorba despre compozitor, ci despre cunoscutul și controversatul filosof politic Leo Strauss).

Mă pregătesc să revin, în zilele care urmează până la Yom Kippur, asupra subiectului. Deocamdată – un flavour din gândirea lui De Rougemont:

„Cu cât vorbim mai mult, cu atât mai puțin ne înțelegem (…). Secolul XX (dar mai ales secolul nostru, n.m.) va apărea în viitor ca un fel de coșmar verbal de cacofonie delirantă”. Nu apucase verva aiuritoare a rețelelor sociale…