alephnews Vezi versiunea web

Persistenţa inflaţiei, peste estimări, determină BNR să ţină rata-cheie la 6,5. Se amână reducerea dobânzii-cheie din cauza efectelor inflaţioniste ale războiului din Orientul Mijlociu. Analiştii mută previziunile de scădere a dobânzii pentru T4/2026 sau pentru anul 2027

Medrega Claudia · 8 apr. 2026, 08:07

Persistenţa inflaţiei, peste estimări, determină BNR să ţină rata-cheie la 6,5. Se amână reducerea dobânzii-cheie din cauza efectelor inflaţioniste ale războiului din Orientul Mijlociu. Analiştii mută previziunile de scădere a dobânzii pentru T4/2026 sau pentru anul 2027

BNR avertizează că războiul din Orientul Mijlociu şi actuala criză energetică globală generează incertitudini şi riscuri mari la adresa economiei şi implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, prin efectele potenţial exercitate, pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare a consumatorilor, precum şi asupra activităţii şi profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor şi a inflaţiei la nivel european/mondial şi a percepţiei de risc faţă de regiune, cu impact asupra costurilor de finanţare.

Reducerea dobânzii-cheie se amână, de această dată în contextul efectelor războiului din Orientul Mijlociu, analiştii mutând acum previziunile de scădere a dobânzii pentru trimestrul al IV-lea (T4) din acest an sau chiar pentru anul 2027. Anterior, scăderea dobânzii era aşteptată să înceapă din vară.

BNR a menţinut şi ieri, ca şi în primele două şedinţe de politică monetară din acest an, rata-cheie la 6,5%, la fel cum s-a întâmplat şi în tot anul 2025, scrie Ziarul Financiar.

După ce inflaţia a urcat aproape de 10% în a doua parte a anului trecut, în urma creşterii fiscalităţii, iar în primele două luni din 2026 s-a redus lent, până la 9,3% în februarie, BNR anticipează acum că rata anuală a inflaţiei va creşte în intervalul martie-iunie 2026 „la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior“. Creşterea inflaţiei peste estimări vine în principal ca urmare a influenţelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotaţiilor petrolului şi gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu, conform evaluărilor băncii centrale.