• Pacienții nu au de suferit în urma mișcării de protest a cadrelor medicale
  • Medicii cer deblocarea posturilor în unităţile sanitare
  • Ei spun că premierul nu s-a întâlnit cu ei pentru a discuta despre problemele din sistemul de sănătate.

De ziua Internaţională a Muncii Decente, peste 100.000 de medici din toată ţara au ales să facă grevă japoneză. Aceştia sunt nemulţumiţi că premierul nu s-a întâlnit cu ei pentru a discuta despre problemele din sistemul de sănătate.

Forma de protest nu presupune întreruperea activităţii, iar pacienţii nu vor avea de suferit .

Solicitările medicilor sunt de natură financiară, dar şi organizatorică. Ei îşi doresc deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială; asigurarea echipamentelor şi materialelor de protecţie în cantitatea şi calitatea necesară pentru protejarea personalului expus infectării cu noul virus.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De la debutul epidemiei până astăzi s-au înregistrat 139.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 109.898 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Acum sunt internate în unităţile sanitare  8.097 de persoane. Dintre acestea, 608 sunt internate la ATI.