• Mai mult de 130 de ofițeri ai Serviciilor Secrete americane au fost testați pozitiv pentru coronavirus sau au primit ordin să se izoleze.
  • Începând din luna martie aproximativ 300 de membri ai Serviciilor Secrete au intrat în carantină.
  • Infecțiile actuale sunt legate fie de călătoriile din campania electorală, fie de Casa Albă, unde membrii personalului au evitat în mare măsură purtarea măștilor.

Mai mult de 130 de ofițeri ai Serviciilor Secrete, care contribuie la protejarea Casei Albe și a președintelui atunci când acesta călătorește, au primit recent ordin să se izoleze sau să intre în carantină pentru că au fost testați pozitiv pentru coronavirus sau au fost în apropierea unor colegi infectați, potrivit informațiilor furnizate de trei surse pe care le citează cotidianul The Washington Post.

Răspândirea coronavirusului se pare că este legată în parte de mitingurile din campania președintelui Trump din săptămânile dinaintea alegerilor din 3 noiembrie.

În total, aproximativ 300 de ofițeri și agenți ai Serviciilor Secrete au fost nevoiți să intre din luna martie în carantină pentru că au fost infectați sau au avut legătură cu colegi infectați.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere, a declarat că administrația ia „fiecare caz în serios”, iar Serviciul Secret a declarat că „sănătatea și siguranța forței noastre de muncă este primordială.”

În ultima parte a campaniei electorale, Trump a făcut un tur de călătorii rapide, făcând cinci opriri în fiecare dintre ultimele două zile. Pe 2 noiembrie, programul de campanie al lui Trump a necesitat implicarea a cinci grupuri separate de ofițeri ai Serviciilor Secrete – fiecare grup având 20 sau chiar mai multe persoane, care aveau misiunea de a verifica spectatorii și de a asigura securitatea zonei în care se desfășurau evenimentele. Și președintele ales Joe Biden a făcut două opriri de campanie în acea zi, care au necesitat, de asemenea, protecția Serviciilor Secrete, dar în număr mai mic.

Agenția examinează și posibilitatea ca o parte dintre infecțiile actuale să nu fie legate de aceste călătorii, ci de locul unde își desfășoară activitatea zilnică mulți ofițeri ai Serviciilor Secrete: Casa Albă. Membrii personalului Casei Albe evită în mare măsură purtarea măștilor, în pofida recomandărilor de sănătate publică și chiar și unii ofițeri ai Serviciilor Secrete, activi în cadrul complexului, au fost văzuți fără mască.

Pe Trump îl deranja să vadă pe cineva de la Casa Albă purtând mască, iar unii angajați ai Serviciilor Secrete s-au plâns în particular colegilor că au fost instruiți de agenții prezidențiali și de personalul de la Casa Albă să nu poarte mască în prezența președintelui, potrivit celor două surse care au fost martore la aceste mărturisiri.

Agenții Serviciilor Secrete și cadrele medicale au fost șocați la începutul lunii trecute, când Trump – tratat atunci la spitalul Walter Reed pentru coronavirus – a insistat să facă o plimbare în afara spitalului pentru a le face cu mâna, din interiorul unei mașini, suporterilor săi. Purta o mască de pânză, dar mulți s-au temut că îi punea în pericol inutil pe agenții Serviciilor Secrete din interiorul vehiculului.

Serviciul Secret are aproximativ 1.300 de ofițeri care asigură paza Casei Albe și a reședinței vicepreședintelui. Ofițerii sunt diferiți de agenți, care în cea mai mare parte lucrează în civil și asigură securitatea președintelui, a membrilor familiei sale și a altor înalți funcționari.

La începutul acestei săptămâni, supraveghetorii agenției le-au spus celorlalți angajați despre numărul mare de ofițeri care au contractat virusul și au declarat că au fost extinse testele pentru a ajuta la limitarea răspândirii acestuia.