- Peste 45.000 de călători sunt afectați de conflictul de muncă.
- 8000 de angajați ai companiei Iberia intră în grevă.
- Vor fi întârzieri la îmbarcare și la preluarea bagajelor.
Sute de zboruri au fost anulate în Spania din cauza unei greve a personalului de la sol, care va dura până în 8 ianuarie. Cel puțin 29 de aeroporturi spaniole sunt afectate de conflictul de muncă de la compania Iberia, care a început astăzi.
Primele efecte ale grevei asupra transportului aerian din Spania
Greva se produce chiar când spaniolii sărbătoresc finalul vacanței de iarnă și va afecta activitatea pe 29 de aeroporturi unde compania Iberia oferă servicii de handling, inclusiv Madrid, Barcelona și Palma de Mallorca. Până acum, Iberia a anunțat anularea a 444 de zboruri, dintre care 270 aparțin companiei mama, 64 sunt operate de Iberia Express și 110 de Air Nostrum.
Peste 45 de mii au avut nevoie de un alt zbor, iar restul vor suferi alte întârzieri și dificultăți de operare. Greva personalului de la sol nu afectează doar zborurile Iberia și cele ale companiilor IAG, British Airways, Vueling, Air Nostrum, Level y Air Lingus, dar și pe cele ale altor 90 de companii aeriene, care operează în Spania.
Ce se întâmplă cu cei care aveau bilete de avion în aceste zile?
Călătorii afectați de greve ale companiilor aeriene, cum este cazul grevei Iberia, au anumite drepturi protejate de reglementările europene și internaționale.
În cazul de față, compania spune că numărul pasagerilor direct afectați de anulări se ridică la 45.641, dar mulți alții pot suferi întârzieri la ridicarea sau livrarea bagajelor sau la urcărea sau coborârea din avion.
Iberia a reușit să ofere o soluție pentru 90,9% dintre călătorii afectați, 36.621 (80,2%) au fost mutați în alte zboruri și aproape 5 mii au primit banii înapoi. În cazul anulării zborurilor, călătorii au dreptul la rambursarea completă a biletelor sau la redirecționarea către destinația finală prin mijloace alternative cât mai curând posibil. În anumite condiții, pasagerii pot avea dreptul la compensații financiare, în funcție de distanța zborului și durata întârzierii. Aceasta nu se aplică, de obicei, în cazul grevelor, care sunt considerate circumstanțe extraordinare.
Citește și