- Podul Băneasa, Pasajul Obor și Pasajul Lujerul sunt în categoria „urgențe”.
- Pasajul Mărășești Băneasa, Pipera și Victoriei sunt clasificate ca „nesatisfăcător”.
- Podul Grant se închide luna asta pentru minim 4 luni, pentru lucrări de reabilitare.
Podul Grant din București se închide pentru minim 4 luni pentru lucrări de reabilitare. Un prim pas…dar ce facem cu restul de 25 de poduri și pasaje din București care se află în stare tehnică „nesatisfăcătoare” sau chiar mai rău? Cât de safe ești când mergi cu mașina prin Capitală?
„Trebuie să înțelegem că pe aceste trei poduri care sunt pe lista de urgență este safe să circulăm, problema este că dacă nu se face ceva urgent, o să fie restricții de circulație, e posibil să nu mai treacă mijloacele de transport în comun pe acolo. Vorbim de Pasajul Obor și Lujerul unde, știm cu toții, trec pe acolo și tramvaie, autobuze, fiind zone cu un trafic foarte puternic. Trebuie cât mai urgent modernizarea acestor structuri, fiind o reparație capitală”, a explicat Ionuț Ciurea, director la Asociația Pro Infrastructura, la Aleph News.
Directorul Asociației Pro Infrastructura susține că autoritățile trebuie să se ocupe de structura de rezistență ca să nu fie niciun fel de pericol public. În același timp, Ionuț Ciurea consideră că dacă nu se intervine de urgență în următorii ani, atunci ne vom confrunta cu noi restricții.
„E posibil să avem probleme cu tranzitarea zonelor. Dacă nu se face la timp reabilitarea, e posibil să se închidă de tot”, a explicat Ionuț Ciurea, director la Asociația Pro Infrastructura, la Aleph News.
Citește și:
- Un teatru din UK ar fi descoperit singura scenă pe care a jucat William Shakespeare. Documentele arată că scriitorul ar fi avut roluri în acest loc în 1592 sau 1593
- Mii de oameni au fost evacuați din Tenerife. Temperaturile extreme au provocat incendii de vegetație
- BeReal caută pe „cea mai sinceră persoană de pe Pământ”. Care este scopul campaniei