Biserica Ortodoxă Română trebuie să modifice ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniță, potrivit unei petiții postate pe campaniamea.declic.ro, după tragedia din Suceava, unde un copil a murit și care a adunat mii de susținători în scurt timp.

Modificați ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniță”, este solicitarea celui care a publicat petiția pe campaniamea.declic.ro către Biserica Ortodoxă Română, după ce un copil a murit în urma scufundării în cristelniță, în timpul botezului..

„Având în vedere situațiile tragice în urma cărora au murit prunci după cufundarea în apa din cristelniță, Biserica trebuie să reglementeze urgent această practică! Nu cerem anularea practicii Botezului ci modificarea ei, astfel încât să fie prevenite aceste de riscuri inutile și chiar absurde!”,spune inițiatorul petiției.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Conform sursei citate, ritualul botezului se poate face prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniță și nu „cu smuceli și chiar brutalitate”.

Petiția a adunat, în aproximativ o oră, peste 1.000 de semnături.

Bebelușul de numai șase săptămâni a făcut stop cardio-respirator sâmbătă, după ce a fost scufundat în cristelniță, în timpul botezului, la o biserică din Suceava.

Copilul a murit în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul din Suceava, în acest caz fiind deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că bebelușul avea probleme medicale preexistente și era născut prematur.