Piloții unui avion de pasageri „au adormit la 37.000 de metri” și au trecut pe lângă aeroport

ANKARA, TURKIYE - APRIL 15: A Turkish Aeronautical Association (THK) University student and an instructor pose for a photo in the airplane cockpit during flight training at the airport ahead of the World Pilots Day in Ankara, Turkiye on April 15, 2022. Turkish Aeronautical Association (THK) University Air Transportation Faculty and THK Flight Academy aim to train well-equipped pilots with training curricula designed according to the standards stipulated by national and international civil aviation authorities. Emin Sansar / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Doi piloți ai Ethiopian Airlines ar fi adormit în timpul unui zbor, iar avionul, care circula din Sudan către Etiopia, a ratat aterizarea, conform CNN.

Incidentul a avut loc la bordul unui avion Boeing 737-800 al Ethiopian Airlines, pe ruta Khartoum (capitala Sudanului) – Addis Abeba (capitala Etiopie), conform unui raport publicat de site-ul Aviation Herald, citat de CNN.

Aeronava zbura la o altitudine de aproximativ 11.200 de metri, cu pilot automat, și a ratat aterizarea pe Aeroportul Internațional Addis Abeba, în 15 august.

Aparent, cei de la controlul traficului aerian nu au putut lua legătura cu echipajul aeronavei, deși au făcut mai multe încercări. Când avionul a depășit pista și și-a continuat zborul, a fost declanșată o alarmă, ceea ce i-ar fi trezit pe piloți. În cele din urmă, aeronava a început să coboare, aterizând în siguranță aproximativ 25 de minute mai târziu.

Profund îngrijorător”

Analistul de aviație Alex Macheras s-a declarat șocat de „incidentul profund îngrijorător”, sugerând că ar fi consecința epuizării pilotului. „Oboseala piloților nu este o noutate și continuă să reprezinte una dintre cele mai importante amenințări la adresa siguranței aeriene, la nivel internațional”, a scris el pe Twitter.

Incidentul are loc la câteva luni după ce piloții a două companii americane, Southwest Airlines și Delta Air Lines, au avertizat managementul că epuizarea piloților este în creștere și i-au îndemnat să trateze oboseala drept un risc pentru siguranță.

În luna mai, ziarul italian La Repubblica a scris că un pilot ITA a fost concediat după ce ar fi adormit în timpul unui zbor între New York și Roma.

Exit mobile version