• S-au împlinit cele 30 de zile pentru reorganizarea noilor ministere
  • Șase miniștri urmau să propună organigrama și regulamente noi
  • Regulamentele de funcționare a ministerelor abia primesc avizele

Și acum.. o poveste despre dubla măsură a guvernanților. Încearcă tu, pe persoană fizică, să depășești un termen legal sau să nu respecți vreo ordonanță dată de Guvern. Vei simți imediat consecințele usturătoare.

Nu e valabil și pentru cei de la vârful statului. Aveau 30 de zile la dispoziție să organizeze cele 6 ministere noi din Guvernul Cîțu. N-au făcut-o. N-au organigrame, n-au regulamente noi.

Noile Ministere ale Guvernului Cîțu

  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului;
  • Ministerul Energiei
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
  • Ministerul Educației
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

De exemplu, ministrul Energiei spune că hotărârea de Guvern abia a plecat spre avizare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Hotărârea de Guvern e de câteva zile pe circuitul de avizare. Ar urma să intre la următoarea ședință de guvern? Intră când are toate avizele. Eu cred că tre să intre.”, a spus Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Câte Ministere, atâtea probleme

Sorin Cîmpeanu de la Ministerul Educației zice că este gata proiectul de hotârâre, iar săptămâna viitoare urmează să primească avizele de la celelalte ministere.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării Ciprian Teleman e în izolare din cauza COVID. El încă nu a semnat documentul, dar îți spune câte posturi va avea noul minister.

Noi ne întoarcem cu 140 de posturi de la educație și cu vreo 33 de la ministerul Transporturilor. Ar trebui să fie cam 239 de persoane.”, a explicat Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Așa se face că sunt puține șanse ca la următoarea ședință de Guvern
să fie aprobate regulamentele de funcționare. Dar de ce să se grăbească? Oricum legea nu-i sancționează dacă mai întârzie o săptămână sau două.