• Astăzi a curs apă din tavanul stației de metrou Eroilor 2
  • Mai bine de 9 ani au durat lucrările la magistrala din Drumul Taberei
  • Primul termen de finalizare a fost în 2015

Ai așteptat ani de zile să ai metrou în Drumul Taberei. Te-ai bucurat și după ce a fost inaugurat cu fast, cu miniștri, ambasadari și cu președinele țării. Să îți iei însă umbrelă dacă ai vreun drum pe acolo: în stația de metrou Eroilor 2, de pe Magistrala 5 de metrou Eroilor-Drumul Taberei, a început astăzi să curgă apă pe peron, din tavan.

Degeaba îți mai spune acum Metrorex că metroul a circulat în condiții normale iar siguranța călătorilor nu a fost afectată.


“Metrorex informează că astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 – 08:08, în stația de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat ușoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală. Precizăm că circulaţia trenurilor s-a desfășurat în condiții normale, nefiind afectată siguranţa călătorilor. Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situației, zona respectivă fiind izolată”, spun reprezentanții Metrorex.

Recomandări

DEAL?
NARÎȘKIN AMENINȚĂ NATO
CUM TE ÎMBRACI AZI?
CUM TRĂIEȘTI 101 ANI?
TE SIMȚI APĂRAT?
NVIDIA MUTĂ PRODUCȚIA