„Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional de azi, că în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a nu se prezenta cu o propunere de premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni.

„Biroul Executiv Naţional al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier. Decizia PNL ca premierul nominalizat să fie preşedintele partidului, Florin Cîţu, nu se modifică”, se arată în comunicatul PNL.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional, de joi seara, ca nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL.

Decizia a fost luată în unanimitate.

Delegaţia care va reprezenta PNL la consultările convocate de preşedintele României este formată din preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi prim-vicepresedinţii Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.