• Puigdemont se îndreaptă spre Belgia, după scurta apariție la Barcelona.
  • Mossos d’Esquadra au încercat să-l aresteze, dar nu au reușit.
  • Poliția catalană anchetează posibila implicare a altor agenți în evadarea lui Puigdemont.

Poliția catalană este luată peste picior după ce liderul separatiștilor, Carles Puigdemont a scăpat din nou. Fostul președinte catalan, a părăsit Spania după o scurtă apariție la Barcelona la un miting. Internetul este plin de meme-uri care atacă credibilitatea autorităților spaniole.

Cum a reușit Puigdemont să părăsească Spania atât de repede?

Puigdemont a părăsit Spania rapid după scurta sa apariție la Barcelona pentru a evita arestarea de către Mossos d’Esquadra. Cel puțin doi agenți ai poliției care încerca să-l prindă l-au ajutat pe liderul separatist să facă un nou truc de magie și să dispară.

Postările spaniolilor pe social media sunt savuroase și acide la adresa corpului de poliție catalan, dar și cu aluzie la presupusa complicitate politică a guvernului condus de Pedro Sanchez, care depinde de voturile lui Puigdemont ca să rămână la putere.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Puigdemont este văzut ca piratul Jack Sparrow din Pirații din Caraibe sau ca un magician asemănător cu Houdini sau David Copperfield.

Ce măsuri au luat Mossos d’Esquadra pentru a-l prinde pe Puigdemont?

Mossos d’Esquadra au implementat „Operación Jaula”, o măsură de securitate menită să-l prindă pe Puigdemont, cu controale stricte la granițele Cataloniei și la principalele rute de acces. Cu toate acestea, Puigdemont a reușit să evite capturarea, ascunzându-se în mai multe locații din Barcelona și, în cele din urmă, traversând granița cu Franța. Poliția catalană este descrisă în meme-uri celebre în care controalele sunt doar de formă.

Consecințele politice ale acestei noi dispariții a lui Puigdemont

Dispariția lui Puigdemont a generat tensiuni politice majore în Spania, cu Partidul Popular cerând demiterea miniștrilor Marlaska și Robles. De asemenea, comisarul șef al Mossos, Eduard Sallent, a declarat că poliția nu trebuie să fie țap ispășitor pentru probleme politice nerezolvate.

Politic vorbind a fost un eșec pentru Puigdemont care voia să oprească investirea unui socialist la putere, iar analiștii vorbesc de finalul mișcării separatiste, mai ales după disensiunile irevocabile dintre partidele catalane care acum 7 ani au pus Spania la o mare încercare prin referendumul de independență ilegal.

Citește și