• Deși polițiștii trebuie să intervină cât mai repede la un caz, ei pot întârzia chiar și o oră și jumătate
  • Unele secții din țară au program de opt ore deși ar trebui să funcționeze non-stop
  • Polițiști din alte orașe sau comune vin la intervenții, însă asta durează

Deși, teoretic, oamenii legii ar trebui să fie permanent în sprijinul cetățeanului, practic, s-ar putea să aștepți mult timp intervenția lor.

În multe orașe din România secțiile și posturile de poliție se închid după ora 16.00 sau 22.00, deși cele mai multe infracțiuni se petrec noaptea. În cazul în care ești în situații limită trebuie să suni la 112 și să aștepți polițiștii care vin din localități alăturate ceea ce înseamnă timp pierdut și vulnerabilități mai mari.

Unul dintre motivele acestei situații este deficitul de personal din sistem, spune Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cosmin Andreica, președinte sindicatul Europol: „Am analizat, de exemplu, la Tulcea unde sunt posturile de poliție care lucrează până la ora 16. Vorbim de Delta Dunării unde 9 posturi…7 posturi de poliție sunt nevoite să se deplaseze cu barca la intervenții. Păi durează o oră jumate până ajunge polițistul.”

Autoritățile spun că astfel de situații se întâmplă rar. Însă nu de puține ori, victimele au acuzat polițiștii că au venit prea târziu la intervenție, deși rolul lor este de a preveni și combate infracțiunile.

Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: „În intervalul orar 8-16 este deschisă secția, sunt lucrători zilnic prezenți iar după ora 16 este asigurat serviciul de permanență de către echipaje de poliție care patrulează pe mai multe comune și asigură intervenția la evenimentele sesizate la 112.”