Polițiștii români cer ca „localii” să fie rebotezați

Înainte să se războiască cu clanurile, cu Duduienii și cu cămătarii care au ajuns să se taie pe stradă, poliția are o problemă cu… Poliția! Pe bună dreptate, spun polițiștii reali și originali – așa cum se autointitulează.

Poliția Română s-a înnoit zilele astea – adică și-a recolantat mașinile ca să semene cu cele din Vest. Localii s-au grăbit să copieze și atât le-a trebuit. Picătura a umplut paharul pentru sindicaliștii din Poliție, care spun că Locala nu este decât o instituție aservită primarilor și intereselor lor, care trebuie redenumită.

E o treabă pe care a spus-o în alte cuvinte și ministrul Vela, supărat că polițiștii locali au salarii mai mari decât cei din subordinea sa.

Marcel Vela, ministrul de interne: Un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local.

Cosmin Andreica, lider sindicat Europol: Exact cuvântul care creează confuzie este cuvântul poliţie sau poliţist… nu putem vorbi şi nu putem accepta despre bătaia de joc la adresa istoriei Poliţiei Române, care are această denumire, anul viitor va face 200 de ani. Am creat această structură a Poliţiei Locale, care a încercat să copieze din atribuţiile Poliţiei Române, însă când vine vorba despre muncă, aceştia se dau înapoi. Aceste structuri ar trebuie să fie reorganizate şi restructurate. Ele ar trebui să revină la denumirea iniţială de gardieni publici, corpul gardienilor publici aşa cum s-au denumit ele înainte.

Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual: Aici e o luptă a orgoliilor, a primarilor, de aici începe toată povestea asta. Au copiat tot, uniformă, maşini, merg umăr la umăr. Cu salarizarea a fost picătura care a umplut paharul. Salarizarea a demonstrat, încă o dată, cât de nepregătiţi sunt parlamentarii români. Eu ştiu salarii de 15.000 (lei) în Poliţia Locală, staţi liniştit, brut. Dacă nu are BAC-ul, înseamnă nu îndeplineşte condiţia, aşa că cine l-a angajat a săvârşit nişte infracţiuni pe acolo.

Exit mobile version