Polonia este gata să plătească 15.000 de dolari pe an pentru fiecare militar american

- Polonia propune să plătească 15.000 de dolari pe an pentru fiecare militar american staționat pe teritoriul său și să acopere costurile infrastructurii.
- Polonia ar putea găzdui până la 15.000 de militari americani, dintre care între 4.000 și 5.000 ar putea fi staționați permanent, iar alți 10.000-11.000 ar putea fi desfășurați prin rotație.
- Varșovia și Washingtonul negociază înființarea unei baze militare americane permanente în Polonia, iar desfășurarea trupelor s-ar putea realiza în etape.
Polonia propune să plătească 15.000 de dolari pe an pentru fiecare militar american staţionat pe teritoriul său şi să acopere costurile de infrastructură, în contextul în care Varşovia şi Washingtonul se apropie de un acord privind înființarea unei baze militare americane permanente, a declarat pentru RFE/RL un înalt oficial polonez din domeniul apărării, conform RFERL, citat de Monitorul Apărării.
Viceministrul Apărării, Pawel Zalewski, a declarat într-un interviu acordat la Washington pe 25 septembrie că negocierile cu Pentagonul se concentrează în prezent pe modalităţile de implementare a planului, inclusiv asupra forţelor, capabilităţilor şi posibilelor locaţii vizate.
„Discutăm cu Pentagonul diverse variante privind punerea în aplicare a deciziei”, a spus Zalewski.
Deşi a refuzat să precizeze ce unităţi americane ar putea fi desfăşurate sau unde anume, Zalewski a dezvăluit noi detalii despre oferta Poloniei către Washington.
„Oferim condiţii cu totul speciale pentru trupele americane”, a afirmat el.
„Vom acoperi costurile infrastructurii. De asemenea, acoperim costurile aferente fiecărui soldat american staționat în Polonia, în valoare de 15.000 de dolari pe an.”
Întrebat cine va suporta aceste cheltuieli, Zalewski a răspuns: „Sunt plătite de contribuabilii polonezi”.
Această ofertă subliniază hotărârea Varşoviei de a obţine o prezenţă militară americană permanentă, în contextul în care Pentagonul analizează desfăşurarea forţelor americane în Europa.
Preşedintele Donald Trump a declarat, la 17 septembrie, că se înregistrează progrese în direcţia înfiinţării unei baze a armatei SUA în Polonia şi că locaţia acesteia ar putea fi anunţată în curând.
Statele Unite au deja mii de militari în Polonia, în mare parte prin rotaţie, iar ţara a devenit un centru important pentru operaţiunile NATO de pe flancul estic al Alianţei.
Polonia ar putea găzdui, în cele din urmă, până la 15.000 de militari americani, în contextul în care Varşovia urmăreşte înfiinţarea unei baze militare americane permanente, a declarat luni ministrul adjunct al Apărării, Stanislaw Wziatek, citat de postul public de televiziune polonez TVP.
Wziatek a precizat că acest total ar putea include între 4.000 şi 5.000 de militari americani staţionaţi permanent, alături de un contingent suplimentar de 10.000 până la 11.000 de militari desfăşuraţi prin rotaţie.
„Prezenţa a 15.000 de soldaţi americani în Polonia înseamnă forţă, capacităţi de apărare pentru ţara noastră şi cooperare în cadrul alianţei”, a afirmat el.
Oficialul a adăugat că este „foarte prudent” în privinţa oferirii unor detalii suplimentare, menţionând că „nu doar polonezii ne ascultă”.
Wziatek a indicat că desfăşurarea trupelor s-ar putea realiza în etape, efectivul complet urmând să fie atins, eventual, înainte de anul 2039.