Poșta Română face concedieri. Angajații vor fi supuși unei analize în urma căreia pot fi concediați

Compania Naţională Poşta Română vrea să desfiinţeze, în perioada următoare, 16% din totalul angajaţilor din zona administrativă din toată ţară.

Directorul general al Poştei Române, Hora Grigorescu, a explicat pentru Aleph News că este vorba despre concedierea unui procent de 21% din totalul angajaţiilor din zona administrativă din Bucureşi şi 13% din totalul angajaţilor în zona administrativă de la oficiile judeţene din restul ţării.

“Având în vedere tot procesul investiţional în care se află, în acest moment, Compania Naţională Poşta Română care în 2020 a reuşit să ajungă cu zero datorii la stat după ce am plătit datoriile istorice în valoare de 135 milioane de lei şi am reuşit să obţinem un credit de investiţii de 200 milioane de lei, este o consecinţă firească să ne uităm inclusiv la eficientizarea activităţii pe zona de resursă umană.

Vorbim de personalul administrativ şi nu de personalul operaţional. Ne uităm exclusiv zona administrativă. Una dintre adrese vizează un procent de 21% din totalul angajaţilor în zona administrativă, înaintată colegilor din administraţia centrală Bucureşti. Pentru colegii din teritoriu, de la sucursalele şi oficiile judeţene poştale vorbim de un procent de 13%. Adică un total de 16% din totalul angajaţilor în zona administrativă din întreaga companie. Este vorba, mai exact, de 300 angajaţi. Prin asta, vom economisi circa 18-20 milioane de lei.

Economie care se va reflecta în bugetul anul 2022 şi 2023. Pentru că în cursul acestui an, după ce vom reuşi să finalizăm acest proces de reformare pe zona de resurse umane, angajaţii din Poşta Română sunt beneficiari, în baza contractului de muncă, de salarii compensatorii care variază în funcţie de vechimea pe care o are fiecare angajat în companie”, a declarat, pentru Aleph News, Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Poşta Română are, în prezent, circa 25.000 de angajaţi în total.

Exit mobile version