• Europol: M.A.I. ia mașini de 50.000 euro bucata pentru Poliția Animalelor
  • Sindicatul polițiștilor reclamă probleme precum lipsa de personal
  • Europol: „Problema lui Vela ține de culoarea mașinilor Poliției Animalelor”

„M.A.I. avem și alte urgențe decât sondajele pe Facebook” – asta îi strigă polițiștii ministrului Vela de la Interne. S-au supărat pe ultimele achiziții – mașini de 50.000 de euro bucata, FĂRĂ TVA, pentru Poliția Animalelor!

„Așteptăm propuneri și idei pentru colantarea și personalizarea lor. Cum v-ar plăcea să arate logo-ul Poliției Animalelor?”

Ministrul Vela a anunțat victorios că unul dintre proiectele sale de suflet se conturează. Le-a cerut oamenilor de pe Facebook, căci trăim în epoca guvernării pe social media, păreri despre culorile în care ar trebui vopsite noile mașini.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

A rezolvat problema lipsei de personal din MAI, a traficului de persoane, a minorilor dispăruți, a grupărilor interlope, a furtului pădurilor, a autorității polițiștilor, a salarizării discriminatorii, iar acum ultimul lucru de rezolvat înainte de a părăsi ministerul este de a alege culorile pentru mașinile „Poliției animalelor”.”

Share-ul a venit de la sindicaliști, dar pe supărare. Europol strigă că Poliția Română are urgențe mult mai mari decât culorile unor mașini.

Lipsa de personal, traficul de persoane, minorii dispăruți, interlopii și furtul din păduri trebuie rezolvate înainte.

Acuză că Vela se laudă cu mașini de 50 de mii de euro fără TVA pentru Poliția Animalelor, în timp ce câinii poliției trăiesc în padocuri insalubre și n-au o autospecială de transport.

Liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica: „Și pentru noi a fost o surpriză să vedem că au fost cumpărate astfel de autoutilitare, pentru că după cum am fost obișnuiți în ultimele luni de zile, toate aceste decizii au fost luate unilateral, doar de către ministru, împreună cu câțiva apropiați ai dumnealui, fără o consultare în prealabil a partenerilor sociali. Evident, „am terminat” cu toate celelalte probleme, cu crima organizată, cu traficul de persoane, cu salariile polițiștilor, cu discriminările salariale, și acum singura problemă a rămas să alegem culoarea autospecialelor care vor fi folosite de noua structură a Poliției animalelor, care la acest moment este doar o structură pe hârtie – deși are alocate poziții, nu avem oameni. Din 2004, de când a apărut legislația cu privire la protecția animalelor, am avut 2 astfel de tentative de a crea poliția animalelor, amândouă au eșuat, pentru că nu e nevoie să dezvolți o structură în interiorul unei structuri, și să facem o poliție pentru fiecare nevoie, ci să o dezvolți pe cea existentă. Ne-am fi dorit ca domnul ministru să știe că avem sute de câini de serviciu care trăiesc în condiții mizere. Este ipocrizie fără margini să vorbim de nevoia de protecție, când noi, în propria noastră curte, nu avem capacitatea să le oferim niște condiții normale câinilor de care ne folosim.”