• O asistentă din Statele Unite ale Americii a murit după ce a fost infectată cu COVID-19.
  • Asistenta, în vârtstă de 32 de ani, nu era vaccinată și era însărcinată cu al doilea copil.
  • Asistenta a crezut inițial că suferă de o infecție a sinusurilor, dar ulterior și-a dat seama că este vorba despre o infecție cu coronavirus.

O asistentă gravidă, nevaccinată, a murit din cauza COVID-19, lăsându-și în urmă soțul și fiica în vârstă de aproximativ trei ani, relatează The Hill.

Haley Richardson era o asistentă medicală, în vârstă de 32 de ani din Alabama. Era însărcinată în mai mult de șase luni cu al doilea copil în momentul în care s-a îmbolnăvit.

Ceea ce asistenta credea că este o infecție a sinusurilor, la finalul lunii iulie, s-a agravat ulterior, femeia prezentând simptome specifice COVID-19. Pe lângă congestia sinusurilor, asistenta prezenta stări de oboseală, își pierduse gustul și mirosul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Știa cât de aglomerate sunt spitalele. Nu a vrut să îngreuneze munca medicilor, despre care știa cât este de grea deja”, a spus soțul său.

Asistena a decis că este mai bine să se izoleze de familia ei, dar în cele din urmă nivelul de oxigen a devenit periculos de scăzut și a trebuit să se fie internată de urgență. Asta se întâmpla pe 8 august. Din acel moment, lucrurile au început să se înrăutățească: a fost internată într-o secție de terapie intensivă, iar mai apoi a fost conectată la un ventilator.

Cât a fost internată, sarcina ei a avut de suferit. După 10 zile de spitalizare, pe 18 august, asistenta și soțul ei au pierdut copilul din cauza complicațiilor COVID-19.

Două zile mai târziu, femeia a murit.

„O prietenă comună a spus că a vorbit cu soția mea despre toate lucrurile ce i s-au întâmplat. Soția mea a convins-o să se vaccineze. Femeia pe care a convins-o era împotriva vaccinării, dar soția mea a convins-o”, a povestit soțul asistentei pentru ABC News.