• Prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian, a fost confirmat cu noul coronavius.
  • Bărbatul a avut simptome uşoare și s-a testat sâmbătă.
  • În cursul zilei de azi a venit rezultatul pozitiv al testului.

„În urmă cu câteva ore, am fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2. În cursul zilei de ieri (sâmbătă – n.r.), am prezentat simptome uşoare specifice COVID-19 (febră 38º) şi am fost testat, iar rezultatul venit astăzi (duminică – n.r.) este pozitiv. Starea mea de sănătate este bună, acum mă simt mai bine decât m-am simţit ieri”, a scris, duminică, pe Facebook, prefectul Buzăului, Leonard Dimian.

Acesta crede că se va vindeca rapid şi spune că se bazează pe profesionalismul cadrelor medicale buzoiene.

Prefectul află luni ce tratament va primi

În cursul zilei de luni, prefectul va fi supus unor investigaţii medicale extinse şi va afla tratamentul pe care îl va primi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Atribuţiile de conducere a Prefecturii judeţului Buzău vor fi preluate de către subprefectul Vasile Alecu.

„Fac încă un apel la responsabilitate pentru toţi cetăţenii din judeţul Buzău, de data aceasta folosindu-mă pe mine ca exemplu! Iată că, şi în situaţia în care am încercat să respect cu stricteţe toate regulile de prevenire a infectării cu noul coronavirus, acesta nu m-a ocolit! Virusul nu iartă pe nimeni! Vă transmit tuturor gândurile mele bune. Multă sănătate”, a mai scris Leonard Dimian.

În judeţul Buzău, duminică erau 1.810 cazuri de COVID-19 confirmate de la debutul pandemiei în România, 47 fiind diagnosticate în ultimele 24 de ore.