•  Premierul Nicolae Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să verifice achiziţia testelor de salivă.
  • Pentru că testele au ajuns târziu, s-a decis schimbarea zilelor în care vor fi testaţi copiii.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să demareze o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste de salivă la Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

GCS a transmis, duminică seara, precizări în ceea ce priveşte testarea rapidă a elevilor. Astfel, reprezentanţii GCS spun că testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate.

Pentru că testele au ajuns târziu, s-a decis schimbarea zilelor în care vor fi testaţi copiii, dar doar pentru săptămâna 13 – 19 decembrie.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Având în vedere că cea mai recentă tranşă din lotul de teste achiziţionate a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul acestei zile şi în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi”, potrivit GCS.

Conducerea Ministerului Educaţiei este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a găsi soluţii rapide şi eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ.