alephnews Vezi versiunea web

Premierul Bolojan condamnă Rusia după ce o dronă rusească a afectat o gospodărie din Galați: „Violarea spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional”

Sandu Maria · 25 apr. 2026, 16:19

Premierul Bolojan condamnă Rusia după ce o dronă rusească a afectat o gospodărie din Galați: „Violarea spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional”

În urma atacurilor rusești de noaptea trecută asupra Ucrainei, MApN a precizat că a ridicat două avioane Eurofighter britanice după ce mai multe drone au fost detectate în apropierea graniței, în localitatea ucraineană Reni, adăugând că „se pare că una din drone a scăpat din acest roi” și a căzut în Galați. Potrivit comunicatului MApN, fragmentele de drone au avariat un stâlp electric și o anexă gospodărească din Galați, fără victime. Drona ar fi avut încărcătură explozivă.

Premierul llie Bolojan a publicat un mesaj pe Facebook, după incident:

În noaptea trecută, o dronă de fabricație rusească a căzut în Galați și a afectat o gospodărie. În urma incidentului, am discutat cu toți factorii de decizie pentru a lua imediat măsurile necesare. Prioritatea Guvernului României rămâne protecția și siguranța cetățenilor. Au fost dispuse și măsuri diplomatice, inclusiv informarea partenerilor și a aliaților.

Violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional. O condamn fără rezerve și cer ferm Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni.

Aceste incidente sunt o consecință a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și generează riscuri pentru securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic.

Evenimentele recente arată încă o dată cât de importante sunt siguranța cetățenilor și consolidarea securității naționale. Guvernul va acționa ferm și va folosi toate instrumentele pe care le are la dispoziție, inclusiv programul SAFE, pentru a reduce riscurile și pentru a întări apărarea țării.

Apărarea intereselor naționale impune întotdeauna o acțiune coordonată și responsabilă”.